Reclamă

În urmă cu ceva timp, Paul Diaconescu, unul dintre concurenții „Sunt celebru, scoate-mă de aici” a trecut prin momente grele. Acesta a descoperit că are o tumoră benignă și a ajuns pe masa de operație. Din fericire, intervenția a avut succes, iar starea acestuia este acum una bună. Însă actorul a avut destul de mult de suferit.

Atunci când se aștepta mai puțin, Paul Diaconescu a primit o veste ce l-a lăsat fără cuvinte. Acesta a aflat că are o tumoră benignă de 5 centimetri, ce trebuia operată imediat. Actorul a făcut toate demersurile necesare și la scurtă vreme a ajuns pe masa de operație. Intervenția a fost una reușită, iar acum sănătate acestuia nu este pusă în pericol. Însă procesul de recuperare a fost unul anevoios.

„Sunt profund recunoscător circumstanțelor norocoase ce fac posibilă această intervenție delicată. Sunt recuperat, sunt sănătos, sunt fericit! Doar că n-am făcut sport 6 luni, bineînțeles că mi-am pierdut forma fizică.

După 2 săptămâni de stat nemișcat în pat și după o lună în care am mâncat rareori câte puțin, am slăbit toți mușchii pe care îi antrenasem constant în ultimii 7 ani. Acum am început să o iau de la capăt cu antrenamentele. În alte 6 luni voi fi recuperat complet, sper. Așa că pentru mine perioada de izolare a coincis cu cea de recuperare.”, a declarat Paul Diaconescu, potrivit click.ro.

Momente grele pentru un concurent „Sunt celebru, scoate-mă de aici”! A descoperit că are o tumoră. „Mi-am pierdut…”
Social media

„Fără prea multă activitate”

După operație, Paul Diaconescu s-a retras pentru o perioadă pentru a se recupera. Acesta a mers la casa părintească, în Dâmbovița, acolo unde a fost în armonie cu natura. Actorul a trebuit să își limiteze activitatea și să se concentreze pe sănătatea sa. Însă, această pauză de la toată agitația i-a priit în cele din urmă și l-a ajutat.

„Am fost la un pas să prind covidul în spital, dar am avut noroc. S-a anunțat pandemia la nici o lună după externare. Am stat în Dâmbovița cu tata și cu mama mea vitregă. În armonie, am contemplat natura. Fără prea multă activitate.

M-am plimbat pe dealuri. Am făcut 8 bâte de corn, pe care le-am dat cadou prietenilor. Multe poze la stejari și zonele defrișate, grădini și porți de grădini. Am mâncat sănătos, am băut bine, am scris pentru iUmor și am gătit iepuri și păsări la ceaun.”, a mai spus Paul Diaconescu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro