În acest an, Denise Rifai își petrece Crăciunul alături de familia sa

Prezentatoarea de la Kanal D a povestit pentru cei de la CANCAN.ro ce înseamnă pentru ea această perioadă, dar și ce amintiri dragi are.

Denise Rifai era obișnuită să lucreze de Crăciun și de Revelion, dar acum se bucură de faptul că își poate petrece aceste zile alături de familia sa.

Crăciunul pentru Denise Rifai

Kanal D

“În toată această perioadă premergătoare Crăciunului ascult în mașină doar colinde. (…) Când spun Crăciun mă gândesc la cozonacul pe care îl făcea bunica mea, ce astăzi nu mai este printre noi și este foarte dureros subiectul ăsta, chiar dacă au trecut mulți ani de atunci, iar cea mai frumoasă amintire a mea este legată de Moș Crăciun…”, a mărturisit Denise Rifai pentru CANCAN.ro

În cadrul interviul, prezentatoarea a povestit și despre cum a aflat că Moș Crăciun nu există. Dar chiar și așa, Denise Rifai preferă să se gândească că acesta există, ca să nu piardă nimic din spiritul sărbătorilor.

 “Neplăcutul eveniment s-a întâmplat în clasa întâi (…) unul dintre colegi mi-a zis că nu există Moș Crăciun, am fost foarte supărată! Cumva, în sinea mea, așteptam să vină informația asta, pentru că am fost o tipă foarte curioasă de mică.

O dată, la un moment dat, am găsit bradul pe balcon! (…) Foarte trist a fost,  pentru că m-am simțit a nimănui!”, a conchis Denise Rifai.

Evident, acum ne întrebăm dacă Denise petrece această sărbătoare alături și de o nouă iubire. În urmă cu ceva timp, Denise Rifai a fost invitată la Podcast-ul lui Damian Drăghici, iar atunci a mărturisit cum trebuie să fie un bărbat pentru ea.

“Bărbatul din viața mea, ca să poată să fie bărbatul din viața mea, trebuie să-mi dea siguranță. Trebuie să mă simt în siguranță lângă el. Trebuie să fie foarte inteligent. Să aibă răspunsuri unde ale mele nu mai există.”, a spus îndrăgita prezentatoare.