Nu multă lume ajunge să se bucure de bunicii lor până târziu în viață. Însă, Speak a avut norocul să petreacă mult timp alături de bunicul său, până la frumoasa vârstă de 35 de ani. Din păcate, legătura dintre cei doi nu va mai rămâne decât la nivel spiritual de acum.

Speak a făcut o postare pe pagina lui de Instagram în amintirea omului care era mereu acolo cu un sfat și o vorbă buna. Cunoscutul cântăreț trece prin niște clipe greu de depășit, după ce singurul bunic pe care îl mai avea în viață, a murit din cauza virusului SARS-CoV-2.

Virusul i-a răpit singurul bunic rămas în viață

Ștefan Sprianu, pe numele lui adevărat era un nepot tare grijuliu cu bătrânelul. Îl vizita deseori și nu uita să mai facă și câte o poză cu el pentru a-i rămâne ca amintire. Îndurerat, Speak și-a anunțat pierderea sfâșietoare a bunicului pe Instagram. A postat o fotografie alb-negru cu ei doi și i-a transmis un mesaj emoționant.

Momente dureroase pentru Speak. Artistul a pierdut un membru din familie, din cauza infectării cu noul coronavirus: „Nu a vrut să se vaccineze”
Instagram
Speak a specificat despre  bunicul său că era printre oamenii care nu se tem de coronavirus, așa că a refuzat să se vaccineze. De asemenea, regretatul bărbat nu a cerut ajutorul cadrelor medicale atunci când a început să se simtă rău. El a ajuns la spital abia în momentul în care starea de sănătate a plămânilor devenise foarte gravă și nu a mai putut fi salvat.

Fanii îi sunt alături, însă nimic nu poate umple locul gol din sufletul interpretului

Cel mai mare regret al lui Speak este că l-ar fi putut prețui mai mult timp dacă se vaccina. De aceea, el își îndeamnă fanii la sfârșitul mesajului să își vaccineze rudele vulnerabile.

„Astăzi mi-am pierdut ultimul bunic. Probabil cel mai puternic dintre toți bunicii mei. Nu a vrut sa se vaccineze pentru ca nu a crezut în virus, pentru a asa a văzut el la unu sau altul pe la TV. Nu acceptat niciun ajutor din partea medicilor, la inceput. Pentru ca nu credea în virus.

A început sa creadă când plămânii lui mai funcționau doar la 40% din capacitate, și când a realizat ca nu mai poate respira. A acceptat ajutorul medicilor, apoi, dar a fost prea târziu. Virusul exista, iar astăzi tocmai mi-a luat singurul bunic pe care îl mai aveam. 🖤
Te iubesc bunicule! 🖤

P.S.: Daca sanatatea le permite, vaccinati-va parintii si bunicii pentru ca ei sunt cei mai vulnerabili!”, a scris Speak pe Instagram.

Urmăritorii nu au întârziat să-i fie alături cu gânduri și mesaje frumoase. Printre persoanele care îl sprijină, pe lângă familie și logodnica lui Ștefania, se află și prietenul artistului, George Buhnici.

„Îmi pare rău. Nimeni nu merită să moară dar, din păcate, televiziunile de extremă ucid cu „dubiile” lor și teoriile aruncate pe sticlă pentru audiență.”, l-a compătimit cunoscutul blogger în mod public pe Instagram.