Rihanna are parte de cele mai mari șocuri de când este însărcinată. În loc să îi creeze tot confortul și să o protejeze, A$AP Rocky îi face numai probleme divei. Cea mai recentă belea a rapperului?! Arestul.
Rihanna și A$AP Rocky se pregătesc să devină părinți pentru prima dată. Peste câteva luni, artista va naște, dar până atunci, a decis să profite de orice ocazie. Riri și-a luat partenerul și au zburat până în Barbados, orașul natal al artistei. Toate bune și frumoase, până când au fost nevoiți să se întoarcă acasă.
Rihanna și A$AP Rocky au aterizat liniștiti pe aeroportul din Los Angeles. La un moment dat, în jurul lor s-a creat mare agitație care, din păcate, nu era de la paparazzi. Forțele de ordine îl așteptau pe A$AP Rocky pentru a-l lua la secția de poliție. Riri a crezut, inițial, că este vorba de o farsă, dar totul ea cât se poate de real.
A fost sau nu Rihanna înșelată de A$AP Rocky?!
Rapperul a fost dus în arest și, deși nimeni nu a știut care este motivul, se pare că la mijloc ar fi o poliția mai veche. În noiembrie 2021, Rocky ar fi tras cu arma letală la un eveniment privat. Deși atunci nu s-a întâmplat nimic concret, acum, la aproape un distanță, rapperul a aflat că a tras de 3-4 ori cu arma într-o persoană.
Rihanna nu a reacționat până acum și nici nu este de mirare. Săptămâna trecuta, artista a trebuit să facă față valuri de întrebări legate de infidelitatea lui A$AP Rocky. La acel moment, în presa internațională a apărut zvonul potrivit căruia Rocky a înșelat-o pe Riri cu Amina Muaddi, creatoarea jumătate româncă, junmătate israeliancă.
Din fericire, aceea a fost foar o glumă nesărată pusă la cale de un tip de pe Twitter care voia atenție. În timp ce Rihanna a decis să evite subiectul, Amina, prietena ei, a fost prima care a ieșit să clarifice lucrurile.