Reclamă

Călătorii dintr-un tren care a plecat chiar azi dimineață din Capitală au trecut prin momente cumplite. Persoanele aflate în tren au fost nevoite să suporte un disconfort de nedescris după ce au simțit miros de fum încă de la plecare. Din fericire, la un moment dat pe drum, trenul s-a oprit și au fost evacuați la timp. 

O tânără pasageră aflată la acel moment în tren a mărturisit că la nici 5 minute după ce au plecat din gară, în tren s-a simțit miros de fum. Iată întreaga sa mărturie, potrivit Antena3.

„La nici 5 minute de la plecare, am simțit miros de fum”

„Trenul a plecat din gara București la 9:40, suntem în drum spre Constanța. La nici 5 minute de la plecare, deja am început să simțim miros de fum. La un sfert de oră ni s-a spus că nu e niciun fel de pericol, să stăm liniștiți.

A început să vină fum din ce în ce mai mult prin ventilație. Deci deja fumul, în vagonul 4 în care eram și eu, era deja suficient de înecător.

După alte câteva minute s-a oprit trenul şi am fost evacuați. Ne-au rugat, până se stinge flacăra deschisă, să ne îndepărtăm de tren. În spatele trenului, sub tren eram chiar prezentă la momentul utilizării extinctoarelor.

Din discuțiile din tren, se pare că era trasă frâna pe roata care a luat foc. Nu avem informații foarte clare, nu ni se spune nimic, deci nu știm exact ce se întâmplă. Știm doar că stăm deja de minute bune în câmp.”, a declarat Ana Maria Popa, potrivit Antena3.

Momente de groază într-un tren de călători. Ce s-a întâmplat cu oamenii după ce acesta a luat foc
pixabay.com

CITEȘTE ȘI–-Lovitură totală pentru clienții Lidl! Românii nu vor mai avea acces la acest beneficiu

„Personalul CFR a reușit să stingă cu greu focul”

„A reușit personalul CFR să stingă cu greu focul, utilizând toate extinctoarele din tren. Între timp au sosit și pompierii, și-au făcut datoria și au și plecat, iar călătorii stau în continuare și așteaptă. Nu se știe exact ce așteaptă.

La acest moment s-au purtat discuții prin care se spunea că ar trebui desfăcut ultimul vagon și abandonat, dar asta ar presupune blocarea traficului către Constanța, ceea ce probabil este o problemă mare pentru CFR.

Așteptăm să vedem care vor fi soluțiile propuse pentru călătorii aflați în tren. Am fost rugați să rămânem în tren, să nu coborâm și să așteptăm cuminți să vedem care sunt concluziile.”, a mai declarat călătoarea, în această dimineață, conform aceleași surse citate.


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro