Reclamă

Este unul dintre cei mai celebri și mai de succes artiști din România. Are o comunitate impresionantă de fani și o formație care îl ajută să-și țină muzica „în picioare”. Bogdan de la Ploiești, căci despre el este vorba a onorat în ultima perioadă o mulțime de evenimente. Tânărul este extrem de solicitat și se pare cumva că și oboseala l-a făcut să-și iasă din parametrii normali.

Spunem asta deoarece, de curând, artistul i-a tras un pumn în toată regula colegului său de formație. Mai exact, celui ce este vocea a doua în formația cântărețului. Nu, nu intenționat, ci din greșeală, în caz că v-ați speriat. Însă, fie ea o greșeală, sau nu, cert este că manelistul l-a „aranjat” de-a dreptul pe colegul său. Tânărul s-a pomenit cu o lovitură zdravănă peste gură, iar clipul video în care au fost surprinși cei doi în astfel de ipostaze s-a viralizat rapid pe rețelele de socializare.

Bogdan de la Ploiești l-a „articulat” în toată regula pe colegul său de formație

Internauții s-au amuzat teribil și au savurat din plin secvența haioasă. În plus, mulți dintre fanii lui Bogdan au pus pe repeat momentul și nu s-au putut abține din hohotele de râs. Ce-i drept, mai întâi de toate, orice ar râde, iar la final s-ar întreba dacă nu cumva i s-a întâmplat ceva grav. Totul s-a desfășurat fără ca cineva să se aștepte la un asemenea moment. În timp ce artistul cânta și gesticula cu patos, în același timp, tânărul care îi este vocea a doua în formație s-a trezit cu un pumn zdravăn de la solist.

Ce s-a întâmplat apoi? Ei bine, cei doi și-au continuat prestația și au lăsat ca incidentul să treacă neobservat de spectatori. Lucru care bineînțeles… nu s-a întâmplat. Te avertizăm că urmează imagini absolut incredibile. Vei râde cu siguranță cu gura până la urechi, însă trebuie să recunoaștem că te va șoca puțin. Mai ales atunci când te pui în pielea „victimei”.

@madaamm1 #xbyzca #fyp #pentrutine #bogdandelaploiesti #foryou #fy ♬ sunet original – Mada Amm


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro