George Burcea și Andreea Bălan au divorțat în urmă cu câteva luni. Această etapă nu a fost deloc una ușoară, mai ales că la mijloc a fost prinse și cele două fiice ale lor. Din fericire, lucrurile s-au rezolvat de la sine, iar Ella și Clara își vizitează și tatăl.

George Burcea este foarte mândru de cele două fiice ale sale. În timpul pe care i-l permit dispozițiile legale, actorul se bucură din plin de prezența micuțelor. Ella și Clara merg destul de des acasă la actor, mai ales în perioada în care Andreea a fost plecată în „America Express”.

George Burcea le face toate poftele micuțelor, iar fericirea se vede pe chipul lor. Micuțele se distrează de minune alături de tatăl lor. De fiecare dată, actorul încearcă să facă diverse activități în care să le implice și pe ele. Recent, George a surprins unul dintre cele mai emoționante momente cu fiicele sale.

Moment emoționant pentru George Burcea. Fetițele actorului au întâlnit-o pentru prima dată pe bunica lor Facebook

George Burcea face orice pentru ca fetițele lui să fie fericite

Actorul a mers cu micuțele lui la țară, acolo unde natura le priește de minune celor mici. La țară locuiește bunica lui, de care actorul este foarte atașat. Se pare că și fetițele lui o iubesc foarte mult pe bătrânică. Iubitul Vivianei a filmat exact momentul în care una dintre fiicei lui îi sare în brațe bunicei sale.

George Burcea a ținut mereu foarte mult la ideea de familie. Tocmai de aceea, actorul a ținut foarte mult ca micuțele lui să stabilească o conexiune extrem de puternică și cu bunica lor. În tot timpul cât Andreea Bălan a fost plecată, Ella și Clara au fost pe mâini bune.

Micuțele au fost sub atenta supravegherea a mamei Andreei și nu numai. Cele două au propriul șofer care le ia zilnic de la grădiniță. În plus, și George Burcea a fost mereu prezent în viața fetițelor lui.

@georgeburceaofficialMoments like this♥️

♬ original sound – George Burcea