Reclamă

După ce Cristian Tudor Popescu a făcut remarci la adresa opiniilor lui Moise Guran, aceasta din urmă reacționează acid la declarațiile lui CTP.

„Am primit așa un pumn în plex de la domnul Popescu și aș vrea să precizez următoarele lucruri. Articolul pe care eu l-am scris în anul 2014 era în contextul invadării Ucrainei de către ruși. Tot articolul, de la un capăt la celălalt, era despre state slabe care nu știu niciodată ce le-a lovit atunci când Rusia intervine. Enumerarea pe care eu am făcut-o acolo, sigur ține de controversa istorică, până la urmă domnul Popescu sau Asociația 17 decembrie din Timișoara poate să se certe cu domnul Petre Roman dacă au fost sau nu agenți ruși la Revoluție pe teritoriul României dar vreau să precizez atât: opiniile în ceea ce privesc diferite evenimente istorice mai bine sau mai puțin documentate sunt libere. Poate opinia mea de atunci a fost greșită . Categoric a fost greșită în privința modului în care am formulat-o și care ar fi putut lăsă de înțeles că eu aș fi justificat omorârea civililor la Revoluție. Aceasta este o interpretare răutăcioasă pur și simplu. În legătură cu atacurile pure la persoana mea pe care domnul Popescu le-a desfășurat acum folosind Europa FM și site-ul Republica pe care nici măcar nu s-a obosit să pună un link către articolul respectiv ca să-și facă și cititorii o opinie văzând două păreri aș vrea să spun doar atât: mie mi-a făcut mare plăcere să dezbat cu domnul Popescu la Europa FM, aș mai face-o oricând cu aceeași plăcere, am un respect deosebit pentru domnia sa și aș vrea să îi transmit un singur lucru: să fim atenți cum îmbătrânim domnule Popescu”, a spus Moise Guran pentru Europa FM.

„Nu obișnuiesc să comentez vorbele și acțiunile jurnaliștilor. Fiecare cu gândirea lui, după cum îl taie capul.

Acum însă, sunt obligat s-o fac în cazul dlui Moise Guran. Nu pentru că a renunțat definitiv să mai fie jurnalist și a intrat în politică.

Cum știți, am participat anul trecut la emisiunea săptămânală Piața Victoriei, moderată de Anca Simina, alături de dl Guran. N-am făcut-o cu plăcere. Nu m-au entuziasmat vreodată stilul forfotă, bălăriile logice, apărute după sentințe bombastice și greșeli de informare ale domnului în chestiune.

N-am știut și n-am fost în stare să-mi imaginez însă, mărturisesc, că dl Guran a putut să scrie și să semneze aceste cuvinte:

Începând din 1866, la rebeliunea de la Iași, montată tot de agenți ruși, urmând cu 1907, iar mai apoi cu 1989, armata română a tras în plin, omorând de-a valma și țărani înfometați, și orășeni manipulați, și anticomuniști cinstiți. Dacă nu o făcea, România ar fi sucombat ca stat”. (14 aprilie 2014, pe blogul personal și pe site-ul România Curată)

Revolta antiunionistă de la Iași, „montată de agenți ruși”, e o zicere demnă de un istoric de bodegă sau de România TV, întrucât nu există dovezi luate în seamă de istorici serioși în legătură cu așa ceva.

Afirmația că împușcarea a mii de țărani de către armată în 1907 a fost necesară, pentru că altfel desculții dărâmau regatul României, este o tâmpenie de dreapta extremă înfiorătoare.

Până aici, dl Guran poate fi încadrat în categoriile „capacitate intelectuală scăzută, lipsă de discernământ, manipulabil”, cum o face Asociația 17 decembrie Timișoara, a răniților și familiilor îndoliate din Revoluție.

Însă a spune că armata a făcut bine că a tras în cetățenii revoltați ieșiți în stradă în decembrie 1989, la Timișoara, la București, la Sibiu, la Cluj și în alte orașe ale țării, deoarece altfel România ar fi sucombat ca stat, nu înseamnă numai prostie alfabetizată.

Nu înseamnă numai ceaușism congenital.

Înseamnă o hâzenie pură, clocind în miezul sufletului.

Asociația din Timișoara cere USR să nu promoveze în rândurile ei o persoană ca dl Guran.

Eu nu cer nimic. Regret doar orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins. Vă rog să mă iertați, stimați Europeni FM, și vă asigur că asta nu se va mai întâmpla în această viață”, a spus Cristian Tudor Popescu tot la Europa FM.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro