Fostul jurnalist Moise Guran, actual membru important pe scena politicii din România, critică decizia Curţii Constituţionale legată de modul în care preşedintele Klaus Iohannis îl numeşte tot pe Ludovic Orban premier, după ce acesta din urmă a fost demis prin moţiune de cenzură. Potrivit lui Guran, judecătorii Curții Constituționale ar ţine cu social democraţii. Jurnalistul consideră că magistraţii de la CCR şi PSD au făcut blat: CCR numeşte neconstituţională alegerea preşedinelui – PSD lasă în vigoare pensiile speciale ale magistraţilor.
”Nu e cazul unei analize prea profunde a deciziei CCR, explic imediat, să remarcăm doar efectul prim și, probabil, cel urmărit de CCR: anularea curgerii termenului de 60 de zile de la data de 10 februarie. Pentru eventuala dizolvare a parlamentului, un nou termen va începe să curgă de la următoarea nominalizare (cel mai devreme luni, 2 martie). Adunând cele 60 de zile cu încă 50 pentru semnături și campania electorală, ajungem in 21 iunie.
Arăt mai jos că CCR s-a comportat ca un soldat al PSD, pentru că:
1. CCR a mai decis anterior că președintele poate nominaliza pe cine vrea ptr funcția de prim-ministru, aceasta fiind și cea mai importantă prerogativă prezidențială și unul dintre puținele motive pentru care poporul român votează direct președintele țării. Un CCR sănătos la cap nici nu trebuia să intre pe fondul sesizării PSD ci ar fi respins-o ca inadmisibilă, pentru simplul motiv că s-a mai pronunțat.
2. Deși a spus că anticipatele sunt prima sa opțiune președintele nu a spus niciodată că îl desemnează pe Orban „ca să nu treacă”. A spus-o Orban, adevărat, au spus-o penelistii, dar asta nu e o dovadă directă a intenției președintelui. CCR speculează.
3. Din momentul nominalizarii și al cererii votului de învestitura, președintele nu mai are putere asupra premierului. Iar premierul nu e subiect al conflictului între președinte și parlament. CCR s-a pronunțat pe declarațiile unui terț, premierul desemnat.
4. CCR anulează de facto articolul din Constituție referitor la dizolvarea parlamentului, de vreme ce de acum președintele va trebui să demonstreze că „nici nu s-a gândit” la ele. Așadar un factor subiectiv care șterge un text obiectiv.
Imposibilitatea anticipatelor are, printre altele, ca efect și păstrarea pensiilor speciale ptr actualii parlamentari. La schimb, pesediștii se vor îngriji de păstrarea pensiilor de către judecătorii CCR și a cumulului cu uriașele lor salarii. O mizerie!”, scrie Moise Guran.