Astăzi, 20 iulie 2023, România își relansează programele Family Start și Student Invest, prin care se oferă sprijin financiar din partea statului pentru diverse categorii de cetățeni. Modificările aduse programelor vizează să faciliteze accesul la credite garantate de stat pentru diferite scopuri.
Programul Family Start a fost oficializat prin legea recent adoptată și vine cu schimbări semnificative. În primul rând, numărul de beneficiari va crește, iar cheltuielile eligibile au fost extinse. Totodată, valorile contractelor de creditare vor fi majorate.
Una dintre modificări se referă la vârsta beneficiarilor. Dacă înainte, ambele persoane care formează o familie sau intenționează să întemeieze una trebuiau să se încadreze în intervalul de vârstă 18 – 45 de ani, acum regulile cer doar ca unul dintre parteneri să îndeplinească acest criteriu de vârstă (între 18 ani împliniți și 45 de ani neîmpliniți).
Se dau 7.500 de lei de la stat
De asemenea, plafonul de venituri care permite participarea în program a fost ajustat, de la salarii nete lunare cumulate de până la 7.500 de lei, la venituri nete lunare pe membru de familie de până la 6.000 de lei. Pentru familiile monoparentale, venitul net lunar acceptat este de până la 7.500 de lei.
Creditele garantate de stat prin programul Family Start pot ajunge acum la suma de 150.000 de lei, în comparație cu plafonul anterior de 75.000 de lei. Aceste fonduri pot fi accesate pentru diverse scopuri, cum ar fi achiziționarea de mașini noi sau second-hand, soluții energetice sustenabile precum panouri fotovoltaice, panouri solare sau instalații eoliene, dar și pentru achiziționarea de aparate electrocasnice sau aparatură electronică.
Ce trebuie să știe românii
În ceea ce privește programul Student Invest, și acesta a suferit ajustări. Vârsta maximă a beneficiarilor a fost majorată de la 31 de ani neîmpliniți, la 40 de ani neîmpliniți, pentru a extinde accesul la sprijinul financiar oferit.
De asemenea, valoarea creditului pe care îl pot accesa beneficiarii a fost majorată de la 50.000 de lei, cât era în trecut, la 75.000 de lei.