Reclamă

Două modificări legislative, care vor impacta consumatorii casnici și non-casnici de energie din România, au fost făcute fără nicio dezbatere în Camera Deputaților, conform declarațiilor lui Dumitru Chisăliță, directorul Asociației Energia Inteligentă (AEI).

„Fără nicio dezbatere, sub umbra verii, a fotbalului etc., au fost realizate două modificări legislative în Camera Deputaților, care vor impacta consumatorii casnici și non-casnici din România. Lobbyul pe finalul de activitate al legislativului românesc aduce consumatorii români din nou în situația de a scoate bani din buzunar”, arată AEI într-un comunicat.

Conform noilor reglementări, prosumatorii existenți care dețin sisteme de panouri fotovoltaice cu puteri instalate între 10,8 kW și 400 kW vor fi obligați să-și monteze instalații de stocare a energiei electrice regenerabile produse. Aceste instalații trebuie să aibă o putere de cel puțin 30% din puterea instalată a unităților de producție cu care sunt asociate, pentru puteri cuprinse între 3 și 200 kW, și de cel puțin 50%, pentru puteri cuprinse între 200 și 400 kW. Termenul de respectare a acestei obligații este 31 decembrie 2027.

„Stocarea parțială a energiei electrice produse de prosumatori este o măsură normală, din considerente de reziliență, siguranță și securitate energetică. Dar asta trebuia să fie făcută de la bun început, astfel încât investiția să fie analizată din punct de vedere economic corect”, explică Chisăliță. Acesta subliniază că prosumatorii existenți sunt puși acum în situația de a schimba echipamente funcționale, care nu sunt încă amortizate, și de a face cheltuieli suplimentare.

„Apreciez că această abordare este abuzivă și realizată într-un mod amatoricesc, doar în scopul de a permite unor firme să-și vândă produsele”, susține Chisăliță.

El propune ca modificările legislative să fie obligatorii pentru toți prosumatorii care își vor monta sisteme fotovoltaice după aprobarea legii, iar pentru prosumatorii existenți să existe o schemă de sprijin pentru investițiile necesare.

Potrivit lui Chisăliță, deputații au adoptat rapid un proiect pentru modificarea și completarea Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor, care prevede scoaterea centralelor pe gaz din apartamente și înlocuirea lor cu sisteme de termoficare bazate pe surse regenerabile de energie.

„Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul că în momentul de față se găsește în lucru Regulamentul Ecodesign, care urmează să stabilească noii indici de performanță energetică a centralelor termice de apartament. Dezbaterea din ultimii doi ani, cu multe acuzații de lobby, nu a fost încă încheiată”, spune Chisăliță. El atrage atenția că legea românească deschide calea către o posibilă eliminare a centralelor pe gaz, având în vedere viitorul Regulament Ecodesign.

AEI a propus încă din 2021 un Program de Încălzire a Imobilelor care include folosirea preponderentă a resurselor energetice locale și dezvoltarea în interiorul localităților mari a mai multor sisteme de cartier pentru producerea și distribuirea căldurii și frigului cu distribuție pe orizontală către consumatori.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro