Românii care vor să facă afaceri cu statul au acum o ocazie inedită. Ministerul de Finanțe a lansat o nouă sesiune de titluri de stat Fidelis. Astfel, doritorii au o oportunitate excelentă de a-și investi economiile și a obține câștiguri substanțiale. Consultanții financiari încurajează această modalitate de „a pune banii la lucru”, în detrimentul păstrării lor la bancă sau sub saltea.
Românii pot face afaceri cu statul pentru a avea profit substanțial
Titlurile de stat Fidelis sunt disponibile până pe 28 iulie de la băncile partenere alese de stat. Acestea oferă dobânzi anuale între 6,30% și 7,20% pentru emisiunile în lei. Totodată, dobânzile sunt cuprinse între 3,85% și 5,45% pentru investiții în euro. Pentru a încuraja donarea de sânge, statul acordă un beneficiu special celor care au donat măcar o dată în acest an. Astfel, dobânda pentru acești donatori crește de la 6,3% la 7,3%. În același timp, volumul minim de subscriere este redus de zece ori, la doar 500 de lei.
Ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a subliniat că aceste titluri de stat Fidelis au un risc zero pentru investitori. Totul datorită faptului că la scadență aceștia își primesc banii înapoi, împreună cu dobânda aferentă.
„În loc de 6,3% vor avea 7,3% dobândă și volumul de subscriere de la minim 5000 lei este redus pentru donatorii de sânge de 10 ori, deci trebuie să investească mininim 500 lei. „, a explicat Marcel Boloș, ministru de Finanțe.
Comparativ cu depozitele bancare, randamentul oferit de titlurile de stat Fidelis este mai atractiv. Astfel, pentru o investiție de 5.000 lei pe un an, câștigul poate ajunge la 365 lei.
Mult mai mare față de depozitele bancare care aduc un profit mai mic, între 117 și 362 lei, în funcție de dobânda oferită.
Un alt avantaj este că veniturile din dobânzi la titlurile de stat sunt scutite de impozitare. În cazul celor provenite din depozite bancare, impozitul este de 10%.
Titlurile de stat Fidelis reprezintă o concurență serioasă pentru bănci, spun specialiștii. Acestea sunt mult mai atractive mai ales pentru scutirea de impozitare a veniturilor. În plus, taxele mari percepute de bănci pentru depozite pot diminua câștigul obținut de investitori.
Avantajoase sunt și titlurile de stat plătite cu euro de către românii dornici de a face bani astfel. Pentru o sumă de 1.000 euro depusă în bănci, câștigul poate ajunge până la 22 euro pe an. Totodată, acesta poate valora 112 euro în cinci ani. În schimb, investind în titluri de stat Fidelis, profitul poate ajunge la 38 de euro pe an și 272 de euro în cinci ani.