Reclamă

Familia Alexandrei, tânăra decedată în Spitalul de la Botoșani după ce a fost ignorată de medici, primește primele despăgubiri. Guvernul va acorda 50.000 de lei soțului și celor 3 copii care au rămas orfani de mamă.

Sunt doar lacrimi și multă durere după moartea Alexandrei, tânăra de 26 de ani, moartă în urmă cu aproximativ o săptămână la Botoșani. Mamă a 3 copii, urma să-l aducă pe lume pe al 3-lea. A murit 9 ore mai târziu după ce a ajuns în grija medicilor de la maternitate.

Marcel Ciolacu, premierul României, a avut prima reacție după această tragedie. Șeful Executivului a declarat că tratamentul de care a avut parte tânăra este inacceptabil, Alexandra fiind „lăsată să moară pentru că medicii dormeau în spital în loc să salveze vieţi.”

La Botoșani, în fața unității medicale, au avut loc proteste mai multe seri la rând. Zeci de persoane au cerut dreptate pentru tânăra mamă, care și-a dat ultima suflate în chinuri.

Guvernul a decis să trimită un ajutor familiei îndoliate. 50.000 de lei vor fi alocați în acest sens din fondul de rezervă aflat la dispoziţia prim-ministrului.

RAPORT: 7 ore, Alexandra s-a rugat să primească ajutor din partea medicilor

Tragedia a avut loc în dimineața zilei de 18 august, la Maternitatea din Botoșani. Alexandra fusese preluată de o ambulanță cu dureri în zona abdomenului.

A fost internată la ora 23:30, cu „sângerare pe căi genitale externe, dureri hipogastrice şi lombare”. O oră mai târziu, a primit un tratament, deși acuza dureri puternice.

A urmat o noapte de coșmar, în care tânăra nu a putut decât să se roage că va primi ajutor din partea medicilor. Nu s-a întâmplat. Timp de 7 ore, până când și-a dat ultima suflare, niciun doctor nu a venit să o salveze. Urma să i se facă un chiuretaj următoarea zi. Nu a mai supraviețuit, chiar dacă în spital era un medic de gardă. DSP a stabilit că acesta dormea.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro