Reclamă

Un caz tragic a avut loc la Bacău, unde o femeie însărcinată în patru luni a decedat, la scurt timp după ce a fost internată în Spitalul Județean de Urgență Bacău. Cazul a survenit marți, 2 aprilie 2024, când Maria, aflată în patru luni de sarcină, s-a prezentat la spital având dureri abdominale, stări de vomă, frisoane și febră.

La consult, medicii au identificat oprirea evoluției sarcinii, scenariu care necesita o intervenție chirurgicală de urgență. Cu toate acestea, până să fie operată, au trecut aproximativ 12 ore, perioada în care starea de sănătate a femeii s-a degradat. În cadrul operației, i s-a înlăturat colecistul, deoarece era inflamat. Între timp, sarcina s-a eliminat în mod natural.

După intervenția chirurgicală, Maria a fost transferată la Unitatea de Terapie Intensivă a spitalului, unde a suferit două stopuri cardiorespiratorii. Deși medicii au încercat să o resusciteze, aceasta nu a supraviețuit.

În urma acestui incident, iubitul Mariei a adus acuzații severe la adresa Spitalului Județean Bacău. Familia a depus mai multe reclamații și Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Mi-a comunicat Maria că din trei medici, ea spunea că are o problemă, o doare abdomenul și trei medici au spus că are o cădere psihică. Din păcate, Maria a murit. Cel puțin medicul care a fost de gardă la secția chirurgie ATI, care a fost medic de gardă în noaptea aia, mi-a dat niște explicații, care, în momentul ăla, mai tare m-au băgat în ceață, nu era nimic concret, foloseau doar termeni medicali. Chiar nu puteam să stau să caut pe Google fiecare cuvânt. Doctorul care a operat-o de parascopie, care a luat decizia să o opereze, acuza inclusiv că ar fi fost ceva patologic și că biologia nu o putem controla noi”, a declarat bărbatul.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro