Vecinii unei femei în vârstă de 87 de ani din Brașov au sunat la numărul unic de urgențe 112 pentru a reclama un bărbat violent, care distruge bunurile dintr-o gospodărie. Ajunși la fața locului, organele legii l-au imobilizat pe bărbat și au început să cerceteze curtea și locuința, găsind un cadavru de femeie.
„Polițiștii, împreună cu un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a stării de fapt”, a mai transmis Poliția Brașov.
Trupul femeii a fost găsit cu urme de lovituri pe el. Criminaliștii cercetează cazul, suspectând o legătură între bărbatul violent și femeia găsită fără suflare. În acest moment organele competente fac cercetări la locuința femeii.
Vecinii susțin că femeia locuia singură de la moartea soțului și nu are copii. Aceștia spun că victima era o femeie pașnică și nu ar fi avut conflicte cu nimeni, potrivit stirileprotv.ro.