Mit sau nu, de multe ori ți s-a atras atenția că nu este bine să te vopsești în perioada menstruației. Deși cei care susțin asta nu au o explicație, spun doar că nu prinde vopseau, în acea perioadă a lunii. Există însă femei care cred în acest mit și evită să se vopsească, însă există alte femei pentru care nu este importantă ziua în care aleg să își vopsească din nou părul.
Deși multe femei probabil nu știu, nu există niciun studiu sau vreo dovadă care să ateste această părere. De fapt, medicii recomandă femeilor care sunt însărcinate să evite să se vopsească cu vopsea care conține amoniac.
Prinde vopseaua de păr femeilor care sunt la menstruație, sau nu?
Părerile sunt pro și contra, dar există femei care au vrut să testeze pe propria piele. Nu există însă niciun studiu, nu există nicio dovadă potrivit căreia nu te poți vopsi atunci când ești la menstruație. Deci…e doar un mit. Cu toate acestea, medicii nu recomandă femeilor însărcinate, de fapt, să se vopsească în perioada sarcinii cu vopsea cu amoniac.
Cum a luat naștere acest mit
În perioada menstruației, în corpul femeilor au loc mai multe schimbări majore. Astfel, potrivit faptului că există un dezechilibru hormonal în acea perioadă a lunii, se crede că vopseaua de păr nu se va fixa așa cum trebuie pe firul de păr.
Potrivit părerii hairstyliștilor, aceștia sunt mereu nevoiți să le explice clientelor că dezechilibrul hormonal din perioada sarcinii nu are nicio legătură cu procesul de vopsire. Astfel, ei spun că nu există niciun dezavantaj. Mai mult decât atât, părul nu are activitate nervoasă, iar acest lucru nu are cum să afecteze procesul de vopsire. Tocmai de aceea ei susțin că nu este afectat procesul de vopsire, iar rezultatul este cel dorit, în cele mai multe cazuri.