Reclamă

Exploziile de la Nord Stream au încă un mister neelucidat. Acesta este legat de ultima conductă rămasă intactă după evenimentul respectiv. Mai exact, în zonă a fost descoperit un obiect tubular care seamănă cu o antenă. Acesta ar ieși de pe fundul mării și a fost identificat după o inspecție.

Obiectul bizar din zona Nord Stream va fi extras din mare

Danemarca a cerut ajutor pentru a reuși să cerceteze originea obiectului. Acesta ar avea o lungime de 40 de cm și un diametru de 10 cm. Autoritățile din Danemarca vor extrage obiectul din mare cu ajutorul forțelor armate și a dotărilor pe care le are în domeniul apărării.

“În vederea clarificării în continuare a naturii obiectului, autorităţile daneze au decis să-l recupereze cu ajutorul apărării daneze”,  au comunicat autoritățile daneze.

Agenția pentru Energie din Danemarca a cerut ajutorul proprietarului conductei Nord Stream. Acesta are sediul oficial în Elveția însă cel puțin până la această oră nu a confirmat sau infirmat prezența în cadrul acțiunii.

Gazprom, compania rusă de stat controlează operatorul gazoductului Nord Stream 2 AG. La o primă analiză, autoritățile din Danemarca au concluzionat că obiectul nu ar prezenta vreun atentat la siguranță.  Totuși pentru extragerea lui va fi elaborată o procedură complexă care implică și un sistemul de apărare.

Vladimir Putin a anunțat de săptămâna trecută că a fost găsit obiectul

Vladimir Putin a fost informat încă de săptămâna trecută legat de această descoperire. Liderul rus a primit informația că o navă ce fusese închiriată de Gazprom a identificat obiectul necunoscut. Locul în care antena cu formă tubulară a fost găsită este la 30 de km de zona în care au fost provocate exploziile de la Nord Stream.

Agenția de presă Reuters a comunicat că totuși nu este cunoscut dacă Vladimir Putin face referire la același obiect precum Danemarca. Conducta de la Nord Stream are încă gaz, însă operatorul a redus presiunea acesteia din motive de siguranță.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro