Nava spațială Hera a Agenției Spațiale Europene (ESA) a fost lansată pe 7 octombrie, cu scopul de a evalua impactul misiunii NASA DART asupra asteroidului Dimorphos. Lansată cu ajutorul unei rachete Falcon 9 construită de SpaceX, Hera va călători timp de aproape doi ani pentru a ajunge la destinație.
Dimorphos, asteroidul țintă, a fost lovit de un satelit NASA în 2022 pentru a observa cât de mult s-a schimbat trajecoria sa. Această inițiativă dorește să stabilească un precedent pentru redirecționarea asteroizilor periculoși care s-ar putea îndrepta spre Pământ.
Odată ce va ajunge la Dimorphos, Hera va investiga locul impactului folosind doi microsateliți și senzorii săi onboard. Rezultatele așteptate sunt esențiale în pregătirea unor viitoare misiuni pentru apărarea planetei. Rolf Densing, responsabilul operațiunilor ESA, a declarat: „Nu vorbim despre un risc abstract cu care ne confruntăm, asta este realitatea. Pământul nostru este bombardat cu obiecte.”
Datele ESA indică existența a 36.000 de obiecte spațiale cu un diametru de peste 100 de metri, dintre care 1.668 prezintă un risc potențial să lovească Pământul. Evenimentele nefericite precum meteoritul din Celiabinsk, 2013, sunt un memento al urgenței de a ne pregăti împotriva unor amenințări similare.
Următoarele etape includ construirea a trei telescoape, în Italia, Chile și Australia, pentru a extinde capacitățile de detectare. Această inițiativă vizează prelungirea timpului de alertă la trei săptămâni, față de doar 10 ore cât este acum.
Cercetătorii sosnt optimiști privind viitorul, având în vedere că misiunea DART a reușit să schimbe considerabil perioada orbitală a lui Dimorphos, cu 32 de minute mai scurtă. Informațiile obținute de la Hera urmează să ofere detalii asupra cauzelor acestor rezultate.
Aceste eforturi includ și studierea diverselor metode de redirecționare a asteroizilor, de la utilizarea bombelor nucleare până la sisteme de tractare gravitațională. Deși metodele teoretic sunt fezabile, implementarea lor necesită timp considerabil de pregătire.
Obiectivul final rămâne eliminarea riscului unui impact catastrofal cu un asteroid, punând în valoare învățămintele tehnologice ale misiunilor actuale și viitoare.