„Caută mai departe și vei vedea că nu-ți vei atinge niciodată limitele”.

E vorba unui înțelept obscur, pe care prea puțini îl iau în seamă, dar care se adeverește în fiecare zi, în viața fiecăruia dintre noi. Emisiunea „Acces Direct”, prezentată de Mirela Vaida la Antena 1, e o mostră de spectacol al vieții care se extinde în fiecare zi, pentru că, în fiecare zi, își depășește propriul record.

„Transmit o reverență lui Dan Diaconescu”
De saga Vulpița auzi fără să vrei, astfel că e imposibil ca, în bombardamentul zilnic de informații de pe telefon să nu-ți intre-n cap scandalul în care o persoană de 22 de ani și-a înșelat soțul și de aici drama.

În speța asta, scriitorului și jurnalistului Miron Radu Paraschivescu i s-a cerut să-și exprime punctul de vedere. Jurnalistul a mărturisit că a avut nevoie de ceva timp pentru documentare, dar în răspunsul său a tranșat:

„Transmit, pe această cale, o reverență lui Dan Diaconescu. Acum 15 a spus: <În câțiva ani voi OTV-iza România>. Poftim dovezi! Noi acum facem caz de situația asta cu Vulpița și soțul ei, dar am avut cazul Elodia, cazul Ioana Tufaru, cazul Sexy Brăileanca, cazul Cumpănașu și nepoata ucisă. Nu văd vreo mare diferență între povestea de acum și poveștile pe care le-am amintit eu” (Miron Radu Paraschivescu)

S-a dus la abuzat de una singură
Emisiunea „Acces Direct” e cunoscută publicului român ca fiind o creație de tip can-can, dar, chiar și așa, s-a pomenit cu plângeri la CNA, venite din partea unor oameni din public. Mirela Vaida prezintă această emisiune după ce Simona Gherghe a încheiat contractul cu postul din Băneasa. Viorel și Vulpița Veronica din Blăgești au ajuns în atenția oamenilor de când aceasta a acuzat un abuz sexual și-i învinuiește pe polițiști că țin partea atacatorilor. Tragedia s-a complicat în momentul în care s-a aflat că fata s-ar fi dus de bună-voie la abuzatori și că i-ar fi ascuns acest lucru soțului ei. De atunci și până acum, cei doi s-au bucurat de o nesperată popularitate expunându-și povestea la emisiunea „Acces Direct” de la A1.