Lumea artistică este îndoliată! Actorul Paul Talaşman s-a stins din viaţă la 68 de ani.

Vestea cutremurătoare a morţii sale a şocat întreaga lume. Familia, colegii de breaslă şi oamenii care l-au iubit pentru talentul său inegalabil încă refuză să creadă că actorul Paul Talaşman nu se mai afla printre noi. Printre apropiaţii săi a fost şi Mirela Vaida.

Prezentatoarea de televiziune a transmis în direct un mesaj extrem de emoţionant şi dureros pentru familia lui Paul Talaşman. Moartea sa a lăsat regete adânci în inima Mirelei Vaida, care l-a apreciat foarte mult.

„Pentru colegii mei de la Teatru de Revistă, vreau să le spun că sunt alături de ei şi de familia celui care a fost actorul Paul Talaşman, care a plecat de lângă noi zilele trecute. Un mare regret şi o mare pierdere pentru un om extrem de drag, alături de care noi am creat şi am jucat în multe spectacole de Revistă”, a transmis Mirela Vaida la Acces Direct.

În contiuare, Mirela Vaida a mărturisit că va avea mereu gânduri bune către regretatul actor, dar şi către familia îndurerată a acestuia şi a făcut şi o promisiune sfâşietoare, spunând că cei de la Revistă vor juca de acum în amintirea lui.

„Paul Talaşman, ne este gândul la tine, Dumnezeu să te ierte, la copiii tăi şi la soţia ta pe care ai lăsat-o în urmă, iar noi, colegii de la Revistă, vom juca de acum încolo şi pentru tine. În fiecare zi ne vom gândi că ne lipseşti. Aşa că Teatrul de Revistă, condoleanţe şi, încă o dată şi familiei lui Paul Talaşman, condoleanţe!”, a mai spus celebra prezentatoare în cadrul emisiunii.