Mirela Vaida nu mai are nevoie de nicio introducere.

Este una dintre cele mai apreciate vedete de la noi din țară. Prezentatoarea emisiunii Acces Direct poate afirma cu tărie că are tot ceea ce își dorește. Are o carieră de succes și o familie despre care mulți spun că este una perfectă. Este foarte mândră de copiii ei și le dedică acestora timpul de care au nevoie.

Ea este foarte activă în mediul online, acolo unde se bucură de susținerea a mii de oameni. Prezentatoarea postează zilnici Story-uri în care îi ține la curent pe admiratori cu tot ceea ce se întâmplă în viața ei și a familiei sale. Le arată ce a mai gătit sau pe unde a mai fost, iar internauții sunt recunoscători pentru acest lucru.

Mirela Vaida, despre primul ei job

Chiar dacă au impresia că știu totul despre ea, Mirela Vaida reușește să îi surprindă de fiecare dată. Rare sunt momentele în care își deschide inima în fața fanilor, la fel cum a făcut-o acum. Vedeta a lucrat în televiziune mereu, iar primul ei job l-a primit chiar în anul doi de facultate. Era foarte mândră de reușita ei și nu spera să ajungă.

Mirela Vaida, dezvăluiri din trecut. Câți bani a câștigat la primul loc de muncă: ”Atunci mi-am luat şi primul apartament”
Antena3.ro

Mirela Vaida câştiga lunar 1400 de lei pe lună, mai mult decât mama ei care este învățătoare. Femeia câștiga doar 1000 de lei și era mândră de fiica sa. Pe vremea aceea, ea și-a luat și primul apartament cu ajutorul unui credit pentru care mai are de plătit chiar și în ziua de astăzi.

”În anul doi de facultate mi-a venit primul job. M-au chemat să dau probe pentru reporter. Şi mă ştii ca eu sunt guralivă, eram şi studentă la Drept. Îmi plăcea să mă aud. Aveam nervii tari. M-au promovat destul de repede şi am ajuns să fac o emisiune destul de lungă, de matinal. Toată viaţa m-a urmărit emisiunea în direct. Nu s-au lipit de mine emisiunile înregistrate. Venea maşina de la televiziunea la care lucram şi mă lua de la scara căminului. Cine mai era ca mine, aveam maşină cu şofer. Şi câştigam o grămadă de bani, 1.400 de lei astăzi. Mama era învăţoare şi avea doar 1.000 de lei. Eram foarte mândră. Cu banii aia mi-am luat şi primul apartament, în rate, la care plătim şi acum.”, a declarat Mirela Vaida într-un interviu.