Reclamă

In doar câteva luni, prezentatoarea emisiunii Acces Direct a avut parte de trei momente critice în care viața i-a fost amenințată. După două tentative de lovire în direct din partea unor persoane care au intra peste ea în platou, acum vedeta a retrăit șocul de atunci descris în cuvinte greu de imaginat.

Amenințată de fratele lui Ioniță de la Clejani

Au trecut mai bine de două luni de când Mirela Vaida a trăit șocul vieții atunci când o femeie complet dezbrăcată a intrat in platoul emisiunii unde Mirela făcea introducerea în ediția respectivă. Persoana a intrat înarmată cu un bolovan pe care l-a aruncat exact spre capul vedetei. Spre norocul acesteia, membrii echipei show-ului au realizat pericolul imediat și au sărit să o apere pe celebra prezentatoare. Mirela a continuat emisiunea însă imediat dupa aceasta a izbucnit în lacrimi. La ceva timp de la momentul respectiv o altă persoană a făcut același gest, amenințându-o pe prezentatoare.Mirela a depus plângere penală împotriva agresoarelor ei însă până la această oră cele două femei sunt în libertate.

Ieri, vedeta a revăzut din nou prin fața ochilor groaza momentelor respective. Asta pentru că la adresa ei și a invitaților din platou au curs vorbe dure. Mai exact, fratele lui Ioniță de la Clejani contactat telefonic pentru a comenta situația familială a fratelui său, a răbufnit. Acesta a descris cu lux de amănunte la ce chinuri ar fi în stare să îi supună pe cei care erau prezenți în emisiune. Roger de la Clejani a menționat că ar arunca o găleată cu apă clocotită asupra Mirelei și a invitaților din platou.

Va cere ajutorul autorităților

Speriată de cele întâmplate în platoul emisiunii pe care o moderează, vedeta a declarat că nu are de gând să tolereze un astfel de comportament drept urmare va lua măsuri cerând ajutorul autorităților.

 

 


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro