Mirela Vaida este o femeie foarte activă și de fiecare reușește să facă tot ce și-a propus într-o zi.

Pentru a ajunge la un asemenea rezultat, are nevoie de multă energie și disciplină, așa că nu ezită nicio secundă să ajungă în locul in care își ia cea mai mare doză de energie.

Mirela Vaida este una dintre cele mai apreciate și talentate prezentatoare TV de la noi din țară. Este foarte activă pe rețelele de socializare, iar de data asta le-a povestit fanilor ei despre cum reușește să facă față cu brio tuturor responsabilităților pe care le are atât în familie, dar și la locul de muncă.

Mirela Vaida, într-o formă de zile mari

Mirela Vaida are foarte multe lucruri de făcut într-o zi. Trebuie să se împartă între treburile casnice și job, însă este necesar să aibă grijă și de ea. Își face timp pentru toate, așa că nu ezită nicio secundă să meargă la fitness pentru  se antrena.

În ciuda faptului că are doi copii care necesită foarte mult timp și atenție din partea mamei lor, Mirela Vaida reușește să se împartă cu brio și să fie împăcată că, la finalul zilei, nu a neglijat nimic.

social media

„Gata! Am ajuns la sala! Programul e asa: la 7.30 ies din casa cu copiii. Eu echipata de antrenament, ei echipati de scoala. Ii las la poarta scolii si eu plec spre Bucuresti, 30 km, sa ajung la ora de aerobic, cycling, interval, body-pump, etc!

Stau 1-2 ore, transpir, alerg, pedalez. Apoi fug inapoi 30 km sa iau copiii de la scoala/gradi si sa ne indreptam catre activitatile lor extracurriculare: pian, fotbal, inot, tenis, etc! Asta se intampla de 3-4 pe saptamana! Nu, nu e greu! Miscarea imi da o stare super buna, imi da energie pentru toata ziua, ma face sa ma simt vie, chiar daca, dupa atata efort, pe cantar nu se vede niciun gram!!”, a scris Mirela Vaida pe rețelele de socializare.