Reclamă

Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, a lansat, marţi, o provocare către Marcel Ciolacu, candidatul Partidului Social Democrat (PSD), pentru organizarea unei dezbateri directe „1 la 1”. Într-un mesaj video postat pe Facebook, Geoană a subliniat: „Este o oportunitate pentru alegători de a ne vedea faţă în faţă şi de a înţelege cu adevărat cine suntem şi ce reprezentăm”.

Continuându-şi mesajul, Geoană a declarat adresându-se direct lui Ciolacu: „Domnule Marcel Ciolacu, vă invit la o dezbatere 1-1! Dumneavoastră aduceţi susţinerea politică, iar eu voi aduce cunoştinţele şi expertiza necesare. Este o oportunitate pentru alegători de a ne vedea faţă în faţă şi de a înţelege cu adevărat cine suntem şi ce reprezentăm”.

În acelaşi mesaj, Geoană a făcut referire la sondajele recente care îi plasează ambii candidați pe primele locuri, menţionând: „Ştim că sondajele ne arată pe primele locuri, ştiu că aveţi în spate un partid puternic, dar nu pot să nu constat că abilităţile pentru a conduce naţiunea noastră lipsesc. Într-o democraţie sănătoasă dezbaterea este esenţială, iar eu cred că trebuie să ne confruntăm ideile într-un mod deschis şi transparent”.

Dacă propunerea va fi acceptată, dezbaterea este programată să aibă loc sâmbătă, 19 octombrie, la ora 18.00, la Grand Hotel Bucureşti. Geoană a specificat că ar dori ca întâlnirea să fie moderată de o persoană neutră și să aibă loc în prezența presei.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro