Reclamă

Mircea Geoană, fost candidat la președinția României, a anunțat marți că își declară susținerea pentru Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. În cadrul unei conferințe de presă, Geoană a declarat: „Susținerea mea merge către doamna Lasconi, singurul candidat pro-european și pro-NATO rămas”.

Geoană a punctat, de asemenea, importanța răspunsurilor pe care Lasconi trebuie să le ofere alegătorilor români: „Pentru a obține votul majorității românilor, Elena Lasconi va trebui să răspundă întrebărilor legitime care i-au fost adresate în campania electorală”.

În opinia acestuia, România traversează un moment complicat în istoria sa post-decembristă. El a subliniat că frustrarea publicului generată de 10 ani de regim condus de Klaus Iohannis, alături de lideri lipsiți de reputație, a reprezentat motorul principal al actualelor voturi de sancțiune îndreptate împotriva sistemului politic: „Observație de fond – frustrarea publicului după 10 ani de regim Iohannis și de lideri obedienți și mediocri a reprezentat principalul factor al votului, sancțiune pe care românii au adresat-o sistemului”.

Acesta a evidențiat nevoia unei politici fără corupție, incompetență și nepotism și și-a exprimat speranța că mesajul său va avea efect asupra partidelor tradiționale: „Și da, fără corupție, incompetență și nepotism. Sper ca acest mesaj extrem de direct să aibă efecte la partidele tradiționale. La PNL a început, sper că și la PSD”.

Referindu-se la emoțiile generate de votul pentru schimbare, Mircea Geoană a adăugat: „Votul pentru schimbare și-a găsit un sprijin neașteptat și important în exprimarea emoțională pentru primii candidați care au intrat în turul doi. (…) Nicu și Marcel culeg ce au semănat”.

În final, Geoană a pledat pentru formarea unei majorități parlamentare care să țină piept oricărei majorități pro-Moscova, considerând acest risc unul real.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro