Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat că ţările europene se află în raza de acţiune a arsenalului de rachete al Chinei. 

Discuţia vine după ce Geoană a mai declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, într-un discurs oficial susţinut la Institutul Hudson, că statul chinez ar trebui să devină o parte a acordurilor pentru controlul armamentului din care fac parte şi Rusia şi Statele Unite.

Observăm, astăzi, o luptă epocală pentru felul în care se organizează societăţile umane. Bătălia se poartă între noi, cei care credem că democraţia, piaţa liberă şi societatea deschisă sunt soluţia, şi ceilalţi, care cred că societăţile închise, regimurile autoritare şi dictaturile sunt cele mai eficiente formule de guvernare pentru societăţile moderne”, a adăugat Geoană.

Este o diferenţă în felul în care ne raportăm la Rusia şi la cel în care ne raportăm la China în cadrul alianţei (n.r. – NATO). Faptul că noi considerăm China ca fiind o provocare dar şi o oportunitate reflectă perspectiva conform căreia China schimbă balanţa globală a puterii”, a concluzionat secretarul general adjunct al NATO, potrivit Digi24.