Reclamă

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a depus cerere la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru înregistrarea mărcii „Mircea Geoană 2024 președinte”, transmite News.ro. Potrivit site-ului OSIM, Mircea Geoană a depus în 28 iunie două solicitări de înregistrare a mărcii cu două reprezentări grafice diferite. Ambele solicitări au statusul „în aşteptare”.

Pe site-ul OSIM există o singură cerere care conţine numele lui Geoană – „BUCUREŞTI CÂŞTIGI CU GEOANĂ!” – depusă de PSD Bucureşti în martie 2004, care a fost anulată.

Mircea Geoană se profiliează de mai mult timp drept candidat independent pentru Cotroceni, deşi un anunţ oficial nu a fost făcut, în condiţiile în care încă ocupă funcţia de adjunct al NATO.

Un sondaj INSCOP îl dă favorit pe Geoană pentru Preşedinţie, în timp ce un sondaj CURS îl plasează pe poziţia a treia. „După războaie seculare, rămâne cum am stabilit: anul 2024 este anul independenţilor în România!”, a scris Geoană pe Facebook după apariţia sondajelor.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro