Mircea Eremia a fost condamnat penal. Tânărul cântăreț în vârstă de 24 de ani și-a primit acum pedeapsa după ce a fost prins sub influența drogurilor în mod repetat. 

Mircea Eremia, condamnat pentru consum de droguri

Instagram

Mircea Eremia are probleme cu legea! Cunoscutul cântăreț și fost prezentator de televiziune  își ispășește pedeapsa în urma unui ultraj care s-a produs după ce artistul a consumat substanțe interzise.

Fratele Alinei Eremia este acuzat de ultraj pe fondul consumului de droguri pe care l-ar fi practicat ani la rând. Cântărețul trebuie să plătească o amendă în valoare de 4.000 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Hotărârea autorităților

Artistul trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta și să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia. De asemenea, Mircea Eremia trebuie să anunțe schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește cinci zile, precum și întoarcerea.

„Tip soluție: Condamnare cu acord de recunoaștere

Soluția pe scurt: În temeiul art. 485 alin. (1) lit. a) C.proc.pen., admite acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea cu inculpatul Eremia Mircea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 C. pen, rap. la art. 193 alin. 1 C. pen. și tulburare a ordinii și liniștii publice, prev. de art 371 C pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen., în dosarul penal nr. 5381/P/2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

În temeiul art. 257 alin. (1) și (4) C. pen. rap. la art. 193 alin. 1 C. pen., raportat la art. 91 C. pen. şi cu aplicarea art. 480 alin. (4) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Eremia Mircea la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În temeiul art. 371 C. pen. rap. la art. 396 C. proc. pen. şi cu aplicarea art. 480 alin. (4) C. proc. pen., condamnă pe inculpatul Eremia Mircea, la pedeapsa amenzii de 4000 de lei, constând în 100 de zile-amendă la valoarea de 40 de lei a unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5.02.2021.”, se arată în hotărârea autorităților.