Mircea Beuran a ieșit din arest „Vă rog să mă lăsaţi să mă odihnesc”

Reclama

Reclama

Magistrații Tribunalului din București au respins cererea procurorilor pentru arestarea preventivă a medicului Mircea Beuran, în schimb au decis arestarea acestuia la domiciliul. Hotărârea nu este irevocabilă, aceasta poate fi atacată de către procurori.

Medicul a fost așteptat de fiicele sale la ieșirea din instituție acordând o singură declarație presei „Vă multumesc şi vă rog să mă lăsaţi să mă odihnesc, apoi o să stăm de vorbă„.

Reclama

Acesta a fost acuzat de către Carmen Haiducu, medic-chirurg, în subordinea medicului Beuran la Spitalul Floreasca pentru o faptă petrecuta în 2018, procurorii precizând „În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, în calitățile menționate mai sus, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor. Până în prezent postul respectiv nu a fost scos la concurs”

 

loading...
Reclama



Reclama

Comentează știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Loading…

0

Comentarii

0 Comentarii