Reclamă

Tensiunile dintre foștii membri ai formației Phoenix au reapărut. Mircea Baniciu și Nicu Covaci sunt din nou în conflict și și-au aruncat iar cuvinte dure. Se pare că totul a început după ce Nicu Covaci i-a atacat din nou pe foștii colegi, Mircea Baniciu și Josef Kappl. Nicu Covaci i-a numit pe cei doi trădători. 

Trupa Phoenix este una dintre cele mai cunoscute formații de folk din România. Din păcate, membrii trupei au ajuns să fie la cuțite din cauza banilor. În timp ce Mircea Baniciu și Josef Kappl afirmă că nu mai există cale de împăcare, Nicu Covaci nu pierde nicio ocazie să-i atace pe cei doi.

Mircea Baniciu și Nicu Covaci, în scandal de sărbători!

”Fiindcă anul viitor împlinim 60 de ani, pregătim mai multe evenimente speciale. Nu voi invita la aceste eveniment pe cei care ne-au trădat. Eu nu suport trădarea și sunt de părere că un rău făcut voit trebuie pedepsit”, a anunțat Nicu Covaci.

După afirmațiile făcute de fostul coleg de formație, Mircea Baniciu a răbufnit și a mărturisit cum era tratat el, dar și alți membri ai trupei Phoenix, de către Nicu Covaci.

foto: arhivă personală

”Mă tot întreb eu cu ce l-am trădat pe Nicu Covaci. Poți să scrii că el m-a trădat primul (râde, n.red.). El a fost primul care a trădat și a fugit. Numai trădătorii fug de greutăți, să nu uite că eu am rămas aici. Un mincinos mai mare ca ăsta nu a pomenit muzica rock românească. Atâtea minciuni pe care a trebuit să le suportăm, toți, nu doar eu… Minciună după minciună.

Că eu nu am venit după bani, că eu stau în țară să număr spectatorii… Că în timp ce el aruncă cu săgeți și cu sulițe și buzdugane, eu zâmbesc. Păi cum să nu zâmbesc la toate prostiile alea? La toate prostiile pe care mă punea să le când mă apuca râsul. Iar ultimele lui compoziții au fost un dezastru, s-a văzut și pe vânzări”, a declarat Mircea Baniciu, pentru Fanatik. 

Nicu Covaci i-a dat în judecată pe foștii lui colegi de trupă

În urmă cu mai bine de șapte ani, Nicu Covaci cerea daune materiale și morale foștilor colegi de formație Mircea Baniciu, Iosef Kappl și Mani Neuman. Potrivit deciziei judecătorești a Tribunalului București de la vremea respectivă, foștii membri Phoenix nu vor mai putea interpreta în concerte piesele semnate de Nicu Covaci. Deși ceruse sute de mii de euro despăgubiri, instanţa a decis însă ca Nicu Covaci să nu primească niciun leu.

Liderul formaţiei Phoenix, Nicu Covaci, l-a acuzat pe Mircea Baniciu că, de 40 de ani, îi cântă piesele pe care le-a compus.

„Sper să se facă dreptate, atât vreau. Să-mi păstrez dreptul asupra pieselor produse, compuse, realizate de mine. La formaţia Phoenix, în repertoriul nostru sunt 150 de piese de-ale mele, sunt vreo 7 de-ale lui J. Kappl şi 8 piese ale lui Baniciu. Atât timp cât ei se pun împreună şi îmi cântă repertoriul meu, piesele mele, lumea îi confundă cu Phoenix, dar ei nu sunt nişte Phoenix, ci nişte trădători”, declara Nicu Covaci, la Digi24.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro