Mircea Badea și Carmen Brumă întrunesc unul dintre cele mai longevive cupluri din lumea mondenă. Cei doi preferă însă discreția, astfel că aparițiile lor împreună sunt destul de rare. Cu toate acestea, recent, aceștia au reușit să „rupă normele” pe Tik Tok.

Dans de familie „în sincron”

Mircea Badea nu a vrut până acum să țină pasul cu tehnologia. Astfel că, activitatea lui în mediul online a fost destul de restrânsă. Postările prezentatorului pe rețelele de socializare sunt de asemenea puține. În schimb, partenera lui de viață nu urmează același exemplu. Carmen Brumă este activă în mediul online. De altfel, fosta asistentă tv și-a conturat o comunitate mare pe rețelele de socializare.

Mircea Badea și Carmen Brumă dans

Carmen este urmărită de fanii ei mai ales pentru sfaturile prețioase de nutriție pe care le oferă. Vedeta are un stil de viață sănătos și le încurajează și pe alte femei în acest sens.

Cei doi parteneri au apărut recent într-un video distribuit pe Tik Tok. Nu mică le-a fost mirarea internauților să-i vadă pe Mircea Badea și pe Carmen într-o astfel de ipostază. Cei doi au încins un dans de zile mari în cadrul unei petreceri.

Cu un sincron ca la carte, celebrul cuplu a stârnit admirația, dar și amuzamentul internauților. Aceștia s-au întrecut în a le transmite celor doi, numeroase aprecieri.

S-au mutat în casă nouă

De mai bine de un an, Mircea Badea și Carmen Brumă au făcut un pas important în viața de familie. Alături de fiul lor, Vlăduț, cei doi s-au mutat într-o locuință nouă. Apartamentul cu o suprafață generoasă este situat în inima Capitalei. De altfel, acesta are o terasă generoasă unde partenera lui Mircea Badea petrece cel mai mult timp în sezonul cald.

Noua casă a celebrului cuplu a costat însă o avere. Cu toate acestea, se pare că suma investită a meritat din plin, având în vedere spațiul extrem de generos.