Îndrăgita Mirabela Dauer a vorbit deschis despre cariera sa de peste 57 de ani, dar şi despre ce pensie primeşte acum, după atâta timp în care a bucurat o lume întreagă cu vocea sa.

Deşi artista primeşte o pensie extrem de mică, Mira, aşa cum îi spun prietenii, nu este mulţumită de situaţie, dar se declară împăcată.
Dacă vă întrebaţi depre ce sumă este vorbă, ei bine, vă spunem că Mirabela nu primeşte mai mult de 760 de lei pe lună.

Reclamă

„760 de lei este pensia mea, dar nu mă plâng. Nu e normal, dar nu am ce face. Sunt la ţară bătrâni care au 100 de lei. M-am născut în ţara asta, iubesc România, dar păcat că este locuită”, declara interpreta în urmă cu ceva timp.
Mirabela Dauer a făcut istorie în lumea muzicii şi încă continuă să bucure lumea cu talentul ei. Chiar dacă acum este la pensie, Mira continuă să mai urce pe scenă, totul din dragoste pentru pasiunea sa.

Vedeta se afla printre puţinii artişti care, deşi primesc bani puţin la pensie, se declară totuşi mulţumită de situaţie.
„Probabil că atâta meritam şi atât mi-au dat. Ce mare brânză? M-am văitat eu vreodată? Şi nici n-am să mă vait. Mie nu-mi place să mă vait. Asta e. Mă duc, muncesc, alerg, cânt frumos. Vine lumea la spectacol şi asta e. Nu îmi place să mă vait pentru că vreau să-ţi spun o chestie. În ţara asta sunt oameni mult mai amărâţi ca noi, înmiit mai amărâţi ca noi. Şi lumea ne iubeşte aşa cum suntem noi, să venim la televizor să cântăm, să facem haz de necaz. Lumea nu trebuie să ştie amărăciunile noastre. Venim aici să ne văităm şi să plângem? Nu. Venim să facem sufletul frumos. Să ne iubească lumea aşa cum suntem”, a mai spus Mirabela Dauer, citată de playtech.ro.