Mira este una dintre cele mai îndrăgite artiste de la noi din țară.

Frumoasa cântăreață a devenit cunoscută în urmă cu mulți ani și, datorită carismei sale, a atras multe simpatii. Piesele ei au intrat în topuri de fiecare dată, iar acum, cariera sa este în plină ascensiune.

Deși mereu radiază de bucurie, vedeta ascunde o poveste de viață mai puțin cunoscută. Tânără nu a dobândit cu adevărat fericirea până la actualul partener. Trecutul a urmărit-o la fiecare pas.

Problemele din familie au făcut-o să creadă că vrea să fie nefericită

După câteva despărțiri care i-au marcat viața, Mira și-a găsit fericirea în brațele lui Levi Elekeș. Tânăra artistă a povestit în cadrul podcastului „Funny și Simplu”, moderat de Mihai Morar, că a trecut prin episoade dificile.

Cântăreața a susținut că nu a avut un model de bărbat, întrucât tatăl ei a lipsit complet din peisaj. Mai mult decât atât, ea a intrat în diferite relații care nu au făcut nimic altceva decât să reliefeze o stare permanent negativă.

Totodată, ea a dezvăluit că nu se cunoștea îndeajuns și că suferința îi provoca plăcere. Certurile, violența și scandalurile dintre mama și tatăl său au determinat-o să atragă în jur doar oameni ce îi aprofundau starea deplorabilă de la acea vreme.

„Tata nu a fost lângă mine. Nu am avut un reper în ceea ce privește bărbații din viața mea. Am intrat dintr-o relație în alta cu oameni care scoteau ce e mai urât din mine.

Eu parcă voiam să sufăr și îmi crea plăcere. În timp, mi-am dat seama că nu are legătură cu oamenii. Atrăgeam persoane cu care eram pe aceeași vibrație”, a declarat Mira.

@fainsisimplu #fainsisimplu #mira #levielekes #mihaimorar #podcast #fainsisimplupodcast #morar #fyp ♬ original sound – Fain & Simplu


Deși viața a îngenuncheat-o pe plan sentimental de câteva ori, vedeta a reușit să treacă peste suferința provocată de urmările trecutului. Acum se simte mai împlinită ca niciodată. Pe plan profesională progresează, iar pe plan amoros este din ce în ce mai fericită.