Reclamă

Mioara Roman are noi probleme de sănătate după ce a făcut COVID. Fosta soție a lui Petre Roman a fost diagnosticată cu Parkinson și de ceva vreme este internată într-un centru de recuperare.

Deși personalul de la centrul de recuperare are foarte mare grija de ea, Mioara Roman a luat COVID. Fiica sa, Oana, a dezvăluit care este starea fostei soții a lui Petre Roman.

Mioara Roman a luat COVID, în centrul de recuperare

Din păcate, Mioara Roman a ajuns să fie bolnavă de COVID, un diagnostic pe doar astăzi l-au primit peste 30.000 de români. Totuși, mama Oanei a fost asimptomatică, astfel că starea sa de sănătate nu a fost afectată.

Și, pentru nu a crea panică în sufletul mamei sale, Oana Roman a decis să păstreze în secret acest diagnostic și a evitat să o mai viziteze.

„Noi vorbim zilnic la telefon, de două trei ori pe zi. Cea mai lungă perioadă în care nu am văzut-o pe mama a fost de 7 zile, asta pentru că, aşa cum se întâmplă cu din ce în ce mai multă lume, a avut şi ea covid. S-a întâmplat acum câteva zile totul!

Din fericire, nu a avut niciun simptom, nu i-am spus că e infectată să nu se panicheze. A luat de o persoană de acolo care luase din spital şi a făcut şi ea. Vestea bună e că a fost 100% asimptomatica. Abia azi i-am spus că a avut, a fost greu pentru mine să nu pot să o văd”, a povestit Oana Roman pe Instagram.

Mioara Roman a luat COVID, în centrul de recuperare. Oana Roman, declarații despre starea de sănătate a mamei sale: „A fost greu pentru mine că...”
Arhivă

Fanii Oanei Roman o iubesc pentru că are grijă de mama ei

De curând, Oana Roman obișnuiește să le povestească fanilor din mediul online ce face de fiecare dată când se vede cu mama ei. Chiar dacă Mioara locuiește într-un centru de recuperare, soția lui Marius Elisei petrece foarte mult timp cu mama ei.

„Am dus-o pe Iza la un coleg să se distreze în weekend iar eu merg să o iau pe mama şi să mergem împreună la coafor, manichiura, pedichiură. Să o înveselesc puţin! În plus, o să îi duc cadou o cremă care are un ambalaj uşor de folosit, dat fiind că nu îşi mai poate mişca o mână”, a spus Oana Roman pe Instagram.

Nu o dată, Oana a primit felicitări de la admiratorii virtuali că se implică foarte mult în fața mamei sale, care este grav bolnavă și are nevoie de ajutor.

„Am primit multe mesaje pe Instagram după ce am postat imaginile cu mama la coafor: ‘Te admiram!’, ‘Ce noroc are mama ta cu tine’, ‘Foarte frumos din partea ta că ai grijă de mama ta’.

Eu vă mulţumesc foarte mult pentru mesaje, dar mie nu mi se pare că este vorba despre noroc sau că trebuie să mă admire cineva pentru asta pentru că mie mi se pare o normalitate. Trebuie să ai grijă de părinţii tăi în măsura în care poţi. Nu înţeleg de ce cineva se miră, e firesc să fie aşa”, a explicat Oana Roman.

 


Reclamă

Share.

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro