Reclamă

Puterea lui Dumnezeu este fără doar și poate una necuprinsă cu mintea omenească. Asupra acesteia însă fiecare om trebuie să se aplece smerit și să caute recunoștința. Asemenea învățăturilor bisericești, acceptăm că întreaga Creație a lui Dumnezeu este peste tot în jurul nostru, iar frumusețea ei este un dar de preț ce ne revine. Toate acestea reies din imaginile care au făcut înconjurul internetului.

Imaginile minunii au fost realizate în Muntele Athos

Marea majoritatea a oamenilor recunosc Athosul ca fiind unul dintre locurile de pe pământ în care Dumnezeu este parcă mult mai aproape. În mănăstirile din Muntele Athos trăiesc numeroși călugări care au lăsat în spate pentru totdeauna cele lumești. Pentru viața trăită în asceză și sfințenie, monahii viețuiesc în izolare, departe de familii sau tentații lumești. Astfel, rugăciunea,  postul și ascultarea fac parte din prezentul lor.

Întreaga viață a acestora este trăită cu nădejdea mântuirii atunci când ziua trecerii la cele veșnice va sosi.

Astfel, se crede că unii dintre monahii care ajung la un astfel de grad al vieții ascetice au parte de minuni palpabile. Este și cazul unui călugăr care a arătat întregii lumi cât de mare poate fi puterea lui Dumnezeu.

Fluturele trimis de Dumnezeu?

Întâmplarea care a reușit să-i uimească pe internauți are în centru o icoană care ilustrează crucea răstignirii Mântuitorului. Exact la baza acestuia un fluture uriaș s-a așezat, iar acesta pare că ascultă glasul puternic al călugărului care cântă smerit o priceasnă. Mai mult, grațioasa vietate își flutură aripile parcă pe acorduri muzicale desprinse din alt văzduh decât cel cuprins de ochii omenești.

FullSizeRender

Uimit de frumusețea acestuia, dar și de măreția momentului, monahul continuă să Îl laude pe Dumnezeu în cântarea bisericească. Imaginile au devenit virale pe rețelele de socializare. Numeroși internauți și-au exprimat uimirea vizavi de o astfel de întâmplare dumnezeiască.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro