Personajele din cartea lui George Orwell nu au de ales din cauză că Partidul le dictează că nu au de ales. Cele din romanul lui Aldous Huxley, însă, nu au de ales pentru că au fost condiţionaţi genetic să fie fericiţi cu ceea ce li se oferă. Principiile totalitarismului – dacă putem vorbi de aşa ceva – dictează că masele trebuie strunite prin dezinformare, teroare şi un nivel de trai. Acest lucru să nu le permită să aibă timp de gânduri contrarevoluţionare. Huxley a rezolvat toate aceste probleme prin condiţionarea genetică.
În ”Minunata lume nouă”, fiecare individ este parte a unui subgrup a cărui funcţie este să îndeplinească repetitiv un singur scop.
Doctorii vindecă. Fierarii bat metalul cald. Conducătorii conduc şi – mai mult – toată lumea e fericită să facă ceea ce trebuie să facă. Asta deoarece la naştere fiecare individ al acestei lumi imaginare este condiţionat în aşa fel încât să se simtă bine îndeplinindu-şi sarcinile. Un muncitor manevrează fier topit în medii de o căldură infernală. Acesta este învăţat încă din stadiul de făt să fie oripilat de temperaturile joase. Să fie mulţumit de sine atunci când este pus într-un mediu fierbinte.
Un liftier este învăţat de mic să se simtă plăcut doar când plimbă de sus în jos oamenii cu liftul. Dar să se şi simtă disconfort atunci când staţionează. Huxley merge un pas mai departe. Îi transformă pe aceşti indivizi ai diferitelor subgrupuri în elemente identice. Acestea elimină deopotrivă nemulţumirile dictate de firi diferite şi nevoia de a ajusta aparatura în funcţie de dimensiunea fiecăruia. Imaginaţi-vă patruzeci şi opt de gemeni asamblând acelaşi tip de componentă a unui avion. Veţi avea o imagine destul de clară a lumii imaginate de Huxley.
La fel ca şi în cazul lui 1984, despre ”Minunata lume nouă” s-a vorbit şi răs-vorbit într-un asemenea hal încât e aproape imposibil să spui lucruri noi despre roman.
Este fascinant cum în ambele romane „marea revelaţie” se petrece în cadrul unui dialog direct cu un reprezentant de seamă al puterii. Dacă Winston Smith poartă o discuţie cu torţionarul său şi află cum funcţionează lumea lui şi de ce anume trebuie să funcţioneze astfel, în ”Minunata lume nouă” Mustapha Mond le explică lui Bernard, Helmholtz şi Sălbaticului de ce anume sistemul funcţionează.
Ceea ce atât Orwell, cât şi Huxley au făcut prin intermediul dialogurilor lor a fost să ofere nu doar o motivaţie a absurdului, ci şi o introspectivă a micilor motive logice. Acestea, legate, redau realitatea lumilor lor. În 1984, Partidul există pentru că el spune că trebuie să existe. Iar teroarea e doar un alt cuvânt pentru iubire. Lui Winston i se spune că torţionarul său poate alege să leviteze prin aer ca un balon. În mod cert, dacă asta ar fi în interesul Partidului. Mai mult – că o poate face din simplul motiv că poate altera realitatea după cum doreşte. Dacă lui Winston i se spune că persoana din faţa lui zboară, nu are încotro decât să accepte acest lucru.
În ”Minunata lume nouă”, unul din cei zece conducători ai lumii, cel avizat să conducă Europa de Vest, le spune celor trei personaje principale că, dacă toată lumea crede că e fericită, atunci toată lumea este fericită.
Indiferent dacă există sau nu factori externi care să fragmenteze societatea, nemulţumiri nu vor exista deoarece fiecare individ este condiţionat să îşi accepte situaţia. Mai mult, orice problemă imprevizibilă ar putea să apară, aceasta este automat suprimată de „soma”. Acesta este drogul universal care şterge neplăcerile cetăţenilor şi îi trimite în beatitudine la cel mai mic semn de pericol. Mai pe scurt, dacă un struţ îşi afundă capul în nisip, se va simţi în siguranţă. Chit că în realitate nu este. Dar ceea ce contează este sentimentul, şi nu realitatea.
Nici unul din personajele celor două romane nu are de ales. Diferenţa este că Winston din cartea lui Orwell nu are de ales din motive psihice, iar cei din romanul lui Huxley din motive chimice şi genetice.
O temă care se repetă în ambele romane este redefinirea realităţii şi modul în care aceasta poate modela societăţi. În 1984, societatea este modelată prin propagandă excesivă. În ”Minunata lume nouă”, este controlată prin „soma” şi o condiţionare la nivel genetic.