Minorii până în 16 ani nu mai au voie să intre neînsoţiţi în cluburi, baruri şi discoteci
De curând, senatorii au adoptat o nouă propunere legislativă pentru protecţia minorilor. Legea a fost iniţiată de senatorul PNL Sebastian Grapă. Propunerea vizează minorii sub 16 ani care nu vor mai avea voie să intre în cluburi, baruri şi discoteci, fără să fie însoţiţi de un major care să răspundă pentru ei.
Comisia de muncă a votat cu 72 de voturi ”pentru” şi 2 împotrivă.
”Mulţumesc pentru schimbarea de poziţie (..) Mă bucur extrem de mult că în sfârşit putem să discutăm despre o simbioză, în care toate părţile au ceva de oferit şi de acceptat”, a spus senatorul liberal despre susţinerea iniţiativei sale de către Executiv.
De asemenea, se interzice comercializarea produselor alcoolice şi din tutun tuturor persoanelor care nu au împlinit 18 ani şi transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a băuturilor alcoolice şi din tutun minorilor.





