Potrivit declaraţiilor făcute de către ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă, au fost concepute o serie de măsuri concrete pe care ministerul le va pune în aplicare prin intermediului unui Plan de Acţiuni, care fac referire procedura de înscrie a sitului Roşia Montană în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

„Primul obiectiv privind demararea discuţiilor cu reprezentanţii administraţiei locale din Roşia Montană a fost îndeplinit în urma întâlnirii Ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, cu Primarul Comunei Roşia Montană, Eugen Furdui. La discuţii a fost prezentă echipa de management a Institutului Naţional al Patrimoniului, reprezentată prin Ştefan Bâlici şi Irina Iamandescu.

Subiectele abordate în cadrul întrevederii s-au referit cu precădere la demararea procedurilor de realizare a Planului Urbanistic General cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba şi al Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei sub îndrumarea Institutului Naţional al Patrimoniului care va acorda asistenţa de specialitate necesară privind protejarea monumentelor istorice din Roşia Montană. Au mai fost discutate proiectele care urmează să fie finanţate prin Programul Naţional de Restaurare începând cu Casa parohială greco-catolică şi Casa parohială reformată, dar şi propunerea de realizare a lucrărilor de intervenţii de urgenţă necesare pentru o serie de alte monumente, inclusiv pentru clădiri aflate în proprietatea Primăriei precum fosta maternitate şi fostul club al minerilor din Roşia Montană. „, se arată într-un comunicat de presă.

„Conservarea patrimoniului de la Roşia Montană reprezintă o necesitate stringentă, nu doar un concept intangibil care să aştepte rezolvare în forurile internaţionale. Noi, Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului şi autorităţile locale, avem datoria de a soluţiona toate aceste probleme care trenează de prea mult timp. Ministerul Culturii şi-a asumat rolul de mediator şi de facilitator în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru Roşia Montană. Mă bucur că am găsit un partener în Primăria Roşia Montană şi îmi doresc ca toate demersurile să fie realizate în baza unui dialog sănătos cu autorităţile locale”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.