Reclamă

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat miercuri, la Brașov, alături de premierul Marcel Ciolacu, că România va primi până în ianuarie 2026 un total de 37 de trenuri electrice noi, primele dintre acestea urmând să circule pe ruta Brașov, iar următoarele pe direcțiile Constanța și Craiova.

Grindeanu a subliniat că planurile de modernizare feroviară continuă cu un pas important: „Pe parcursul anului 2025, până în ianuarie 2026, deci în 13 luni, urmează să vină alte 37 de garnituri noi de tren, care, prima dintre ele va intra tot pe acest traseu, spre Braşov, următoarele spre Constanţa şi spre Craiova. Cu cât sosesc mai multe, cu atât vom merge şi pe distanţe mai îndepărtate, cum ar fi Timişoara.”

De asemenea, Grindeanu a precizat că în prezent există contracte semnate pentru aproximativ 130 de garnituri, toate achiziționate prin fonduri europene, fie din Fondul de modernizare, Programul operaţional sau PNRR. „Avem contracte semnate astăzi, când vorbim, de aproximativ 130 de garnituri, de lung sau de scurt parcurs, toate din banii europeni, că vorbim de Fondul de modernizare, că vorbim de Programul operaţional, sau că vorbim de PNRR. Absolut toate sunt din fonduri europene, unde, sigur, bugetul de stat vine cu cofinanţarea.”, a declarat ministrul.

Premierul Marcel Ciolacu a evidențiat importanța achiziției: „Este cred că pentru prima dată, după 22 de ani, este prima garnitură nouă. Cred că ultima oară a fost Săgeata Albastră, dar era Diesel, de această dată o garnitură electrică. Cu alte cuvinte, transport verde. E un program mult mai amplu. Până la sfârşitul anului o să fie livrate şi alte garnituri.”

În ceea ce privește viteza trenurilor, acestea ating în prezent 140 km/h, aceasta fiind limita impusă momentan. „Ne dorim ca lucrările în infrastructură, indiferent că vorbim de această rută, sau cea de pe Constanţa, unde se poate atinge 160 km, să fie cât mai multe, iar investiţiile în infrastructură se ducă la creşterea vitezei pe calea ferată, fie că vorbim de transportul de călători, dar şi cel de marfă, care este la fel de important”, a declarat Grindeanu.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro