O boală nouă presupune pași făcuți pe un teren nesigur și tratamente experimentale, care odată folosite cu succes într-un centru medical sunt preluate și în altele. Cam așa se prezintă situație și în ceea ce privește metodele de tratament utilizate în lupta cu COVID-19.
Prezent într-o emisiune la Digi 24, Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că în acest moment, în România, se folosesc metode de tratament, care și-au dovedit eficiența în alte state ale lumii, fără însă a exista un tratament specific, ci doar răspunsuri medicale la diferite simptome și complicații ale COVID-19.
„De exemplu, sunt asimptomatici cărora nu li se dă nimic; sunt simptome ușoare la care merge cu un paracetamol, dar sunt și, în funcție de simptomatologie, tratamente care includ antivirale care se folosesc în HIV, medicamente – hidroxoclorochina – care se folosește în tot ce înseamnă malarie, care se folosesc în poliartrita reumatoidă. Sunt antibiotice, cu scop de imunomodulatoare pe care le folosim (…) Ele rămâne să fie adaptate și adoptate de fiecare clinică în parte, în funcție de necesitate. Este libertatea fiecărui profesionist”, a spus ministrul sănătății.
Tătaru a mai declarat că terapia este adaptată fiecărui pacient în parte și fiecărei comorbidități pe care acesta ar putea-o avea și care poate complica infecția cu coronavirus și să ducă la deces într-un timp scurt.
„Noi trebuie să fim conștienți că această exprimare a bolii se poate face mai ușor sau mai grav. Sunt două faze. Avem o fază infecțioasă, pe care o întâlnim în toată lumea – nas înfundat, o durere în gât, curg ochii etc. -, dar există și o fază inflamatorie, a reacției organismului nostru împotriva virusului, împotriva țesuturilor infectate. Vine un moment când reacția noastră este mai brutală și atunci trebuie să intervenim. Este acea perioadă a bolii care poate duce la stările critice, din care foarte mulți conaționali ai noștri nu au scăpat”, a spus Nelu Tătaru.
Ministrul dă speranțe că, în curând, și în România, pentru pacienții aflați în stare critică se va folosi plasma prelevată de la pacienții care au trecut prin infecția cu coronavirus și care au teste negative și prezintă anticorpi în acea plasmă. Studiile au dovedit că acest aport de plasmă hiperimună, cu anticorpi, ajută în lupta cu virusul.