Reclamă

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat pe pagina sa de Facebook că România va continua să investească în energie curată și să absoarbă toate fondurile europene disponibile, subliniind necesitatea unei tranziții energetice pragmatice și sustenabile, prin renegocierea planului de eliminare a cărbunelui pentru securitatea energetică a țării.

Burduja a reacționat la criticile recente, afirmând că acestea provin dintr-o neînțelegere a complexității subiectului, dar și din panică față de obiectivele Ministerului de a asigura independența energetică a țării. „De aproape doi ani, spun un lucru de bun simţ. În trilema energetică, ordinea de priorităţi este una singură pentru România: energie sigură, energie accesibilă şi competitivă, energie curată,” a declarat Burduja.

Ministrul a precizat că România va investi masiv în surse regenerabile, pentru un mediu curat și prețuri accesibile la energie. Anul trecut, au fost adăugați peste 700 MW din surse eoliene și solare, iar în acest an se așteaptă dublarea capacității. „Mai nou, sunt atacat că aş fi ‘împotriva’ tranziţiei verzi. Nimic mai fals,” a subliniat oficialul.

Burduja a enumerat proiectele realizate pentru energia verde: peste 300 de contracte semnate pentru 1.800 MW noi în cadrul PNRR, investiții în producția de hidrogen verde și baterii de stocare, și fonduri pentru energie verde prin Fondul pentru Modernizare, totalizând peste 2.500 MW în evaluare. Alte proiecte includ investiții în hidrocentrale, programul nuclear și rețelele de transport și distribuție.

Ministrul a subliniat importanța unei fundații stabile pentru o economie verde, care include utilizarea inteligentă a resurselor existente: gaze naturale, energie nucleară și, temporar, cărbune. „Nu putem construi o economie verde cu adevărat puternică fără să avem o fundaţie stabilă,” a explicat el.

Sebastian Burduja a dat asigurări că sub mandatul său, Ministerul Energiei va face tot posibilul să îndeplinească toate jaloanele stabilite, prevenind dezinformarea legată de PNRR.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro