Ministrul Educației, Daniel David, a declarat vineri că multe dintre conflictele din școli sunt alimentate de comportamentul adulților. El a subliniat importanța ca profesorii să fie mai atenți și să posede competențe minime pentru a identifica probleme psihologice, depresia și să existe o procedură clară la nivelul școlii.
În cadrul unei conferințe de presă, ministrul a afirmat: „Eu cred că mare parte din tensiunea, conflictele pe care le vedem în școală, sunt alimentate și de ce facem și cum ne comportăm și noi la nivel social. Asta, sigur, nu înseamnă că este o justificare. Cred că este pur și simplu un element care are o contribuție la asta. De aceea este foarte important, spre exemplu, când ai astfel de situații tragice, măcar să înveți din ele și să schimbi lucrurile.”
Daniel David a precizat necesitatea ca „profesorii să fie mai atenți și mai sensibili și să aibă competențe minimale pentru a detecta elemente de bază în ceea ce privește problemele psihologice, problemele psihice, în mai ales cele legate de depresie”.
„Trebuie să existe un circuit foarte clar într-o procedură la nivelul școlii. Când ai această ipoteză, când vezi această problemă, unde îl orientezi, cine e consilierul psihologic care va lucra cu copilul respectiv?”, a explicat ministrul.
Ministrul a menționat, de asemenea, că nu se poate cere oricărui consilier școlar să se ocupe de probleme precum depresia dacă nu au pregătirea necesară: „Noi am tot angajat consilieri școlari, așa cum știți, în ultimii ani. Vom continua acest proces. Avem nevoie și de consilieri școlari care sunt sociologi pentru analize, pentru alte lucruri la nivel de grup. Dar dacă vrem să țintim probleme legate de droguri, ADHD, depresie, adică probleme psihocomportamentale, îți trebuie specialiști în psihoterapie și psihologie”, a mai spus David.