Reclamă

Vela: Vom culege „ceea ce semănăm acum”

Marcel Vela a mai explicat că deciziile care se vor adopta începând cu 15 mai nu depind de ministrul de Interne, guvern, premier sau preşedintele României, ci de fiecare cetăţean în parte și de cum va respecta pandemia de coronavirus și regulile impuse de ordonanțele militare.

„Eu aş face un apel foarte serios la toţi cei care ne privesc ca în această perioadă să fie la fel de responsabili ca şi în perioada Sfintelor Sărbători, pentru că depinde de această perioadă dacă peste două săptămâni sau chiar peste o săptămână vor fi creşteri în cazuistica înregistrată, în statistica pe care noi o avem evidenţiată la nivelul fiecărei localităţi, fiecărui judeţ. În acest sens, un pic de efort dacă facem acum …

Să spunem că ce semănăm acum, în acest week-end, vom culege în 15 mai. Vrem ca în 15 mai să nu se relaxeze multe măsuri, putem merge la grătar, chiar riscând o amendă.

Dorim ca în 15 mai să gândim în altă filosofie, în altă situaţie, atunci mai rezistăm un pic, astfel încât, eu ştiu, din 15 mai să putem privi altfel şi perioada de vară, şi concediile, şi ieşitul în parc, şi mersul la pădure sau să facem activităţi sportive individuale.

În consecinţă, nu depinde de mine ca ministru sau de Guvern, sau de domnul prim-ministru ca premier, sau de domnul preşedinte Klaus Iohannis dacă se întâmplă lucruri mai bune sau mai puţin bune în 15 mai, depinde de fiecare cetăţean”, a spus Vela.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro