Ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, a vorbit despre pensiilor românilor. La începutul anului, acestea ar trebui să crească, însă procentajul nu a fost dat de oficiali. Totuși, în presă se zvonesc diferite cifre, iar cea mai probabil este o majorare cu 11% a acestor venituri.
Adrian Câciu, detalii despre creșterea pensiilor
Adrian Câciu nu a dorit să dea detalii despre procentul vehiculat pentru majorarea pensiilor. El a explicat, însă, că început cu 1 ianuarie 2023, oamenii vor lua cu siguranță mai mulți bani. Conform legii, inflația de anul trecut ar trebui să fie cea la care trebuie să se raporteze cei care vor lua decizia de majorare a pensiilor. Totuși, guvernanții au declarat că veniturile vârstnicilor ar putea crește peste indicele de 5,1%.
Adrian Câciu a precizat că majorarea pensiilor va fi peste acest prag de 5.1%. De asemenea, oficialul a precizat că se va ține cont de spațiul fiscal care există în momentul de față. În ceea ce privește majorarea de 11%, ministrul a spus că este posibil ca veniturile pensionarilor să fie majorate cu un astfel de procent. Cu toate acestea, oficialul a explicat că scopul este de a crește puterea de cumpărare a oamenilor, fără a afecta bugetul.
Ministrul Muncii spune că pensiile vor crește cu 10%
Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a vorbit despre majorarea pensiilor. El a explicat că această creștere cu 10% va avea loc oficial de la 1 ianuarie. Atât PNL, cât și PSD, au ca obiectiv principal creșterea acestor venituri, a mai spus oficialul. Mai mult, în perioada următoare, o delegaţie a României va merge la Bruxelles, pentru a negocia o relaxare a ponderii de 9,4% din PIB pentru pensii, lucru stipulat PNRR.
„Vorbim de compensare si plata compensarii, vorbim doar de consumatorii casnici. In iarna 2021-2022 am achitat 1,3 miliarde, din partea Ministerului Muncii nu e nici un fel de problema. Nu vreau sa creez asteptari care nici macar nu au fost inca discutate. Este mai mult o discutie pe energie, nu e specialitatea mea”, a spus Budăi.
Ce este sigur, însă, este faptul că de la 1 ianuarie 2022 vor crește pensiile românilor și salariul minim pe economie. Cel din urmă, însă, nu îi va bucura foarte mult pe români, fiindcă cei din mediul privat nu vor fi ajutați în niciun fel de această creștere, ci doar persoanele din mediul privat.