Reclamă
Reclamă

Ministrul de Externe al Turciei, Hakan Fidan, a avertizat cu privire la riscul unui nou război mondial, după vizite efectuate în China şi în Rusia, confirmând interesul Ankarei de a se apropia de ţările BRICS în această situaţie.

În declaraţii făcute pentru canalul Haberturk TV, şeful diplomaţiei turce s-a referit la recentele sale vizite în China şi Rusia, unde a spus că a observat o sciziune globală în creştere care ar putea duce la o escaladare a conflictelor belicoase actuale.

În interviul acordat luni seara, el a avertizat cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial. „Cred că lumea trebuie să ia în serios acest scenariu, această ameninţare”, a subliniat Fidan, potrivit Agerpres.

Reclamă

„China, Rusia, Coreea şi Iranul trec de la statutul de simpli parteneri de dialog la o solidaritate şi un parteneriat mai structurale. Acesta este, desigur, un efect generalizat cauzat de războiul (în Ucraina)”, a adăugat şeful diplomaţiei turce.

Un alt aspect evidenţiat de ministru este potenţialul de distrugere în creştere al armelor utilizate în conflictul declanşat de invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, notează EFE. În acest context, Fidan a reamintit că Kremlinul a ameninţat chiar că ar putea recurge la bombe nucleare. „Atât timp cât războiul continuă, acest risc va persista. Nu există scăpare, întrucât ambele părţi vor fi forţate să folosească arme mai sofisticate şi mai diferite, precum şi metode care schimbă regula jocului pentru a-şi provoca mai mult rău una alteia”, a spus Fidan.

„Totul este în joc şi, prin urmare, odată ce ‘proxy’ vor intra în joc, există posibilitatea ca această scânteie să se răspândească şi în alte zone”, a declarat ministrul, referindu-se la ţările care sprijină diferitele părţi în conflicte.

Pe de altă parte, şeful diplomaţiei turce a confirmat că ţara sa este în negocieri cu asociaţia creată de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, cunoscută sub numele de BRICS, considerând că aceasta are potenţialul de a genera beneficii semnificative dacă ar fi instituţionalizată după un model asemănător Uniunii Europene. Discuţiile Turciei cu BRICS „sunt în proces de evoluţie”, a spus el.

Subliniind faptul că China şi Rusia sunt deja principalii doi parteneri comerciali ai Turciei, Fidan a declarat că această apropiere nu reprezintă o schimbare în politica externă a Turciei, ţară membră NATO care aspiră să adere la UE. Comparând-o cu G7, format din cele şapte mari puteri economice occidentale, Fidan a subliniat că platforma BRICS, din care mai fac parte Egiptul, Iranul, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Etiopia nu are, pentru moment, „un cadru structural fundamental”.

Reclamă
Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro