Reclamă

Astfel, social-democratul Vasile Dîncu a vorbit despre proiectul de modernizare a legii privind securitatea națională. Acesta este aproape gata și va fi supus votului în Parlament foarte curând.

Armata Română va fi modernizată

Noua lege va permite modernizarea armatei române și achiziționarea de echipamente noi, anunță oficialul din Guvernul Ciucă. Mai mult decât atât, una dintre priorități va fi creșterea alocării bugetare pentru apărare de la 2 la sută din PIB, la 2,5 la sută.

De asemenea, Vasile Dîncu a abordat și subiectul legat de bărbații care vor fi trimiși în război. Momentan, nu s-a discutat nimic despre acest lucru, însă românii se tem. Nu se pune problema mobilizării tuturor bărbaților între 18 și 60 de ani în cazul izbucnirii unui război, așa cum se vehiculase.

„Mobilizarea tuturor bărbaților între 18 și 60 de ani nu se poate. Cineva care nu a făcut stagiul militar, indiferent de vârsta lui, nu poate fi mobilizat pe front. Vorbim despre situații ipotetice. În momentul ăsta nu există nicio dovadă, niciun argument că România și NATO ar intra în vreun conflict cu Federația Rusă”, a declarat Vasile Dîncu, potrivit Observator News.

Ministrul Apărării a clarificat totul! Ei sunt românii care vor fi trimiși la război

Închisoare pentru cei care refuză să lupte pentru România

Bărbații care vor fi trimiși la război și vor refuza să se ducă ar putea fi condamnați la închisoare. Etapele premergătoare vor fi decise de președintele României. Refuzul unei persoane de a fi încorporată în armată, în cazul solicitărilor în scris formulate de autorități, este considerat infracțiune potrivit Codului Penal din 2009.

Momentan nu se pune problema de așa ceva, însă oamenii își fac griji, în contextul războiului care se poartă la graniță. Mai mult decât atât, Vladimir Putin, președintele Rusiei, a amenințat deja de câteva ori țările membre NATO. De asemenea, oficialii din Ucraina, au specificat clar că oligarhul rus nu se va opri doar la invadarea Ucrainei. Diplomații ucraineni spun că liderul de la Kremlin are în vedere și România.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro