Ministrul Adrian Oroş a fost întrebat dacă există miei destui pentru români, în această perioadă. O astfel de curiozitate stă pe buzele românilor în perioada în care coronavirusul blochează aproape orice activitate economică.

Ministrul a explicat în cursul zilei de astăzi că sunt alimente destul de multe şi că mieii vor ajunge pentru toţi românii, în perioada Paştelui.

„Există foarte multe stocuri, mai ales la producătorii români. Nu ştiu exact cum stau magazinele, dar producătorii români au stocuri de legume, de produse lactate şi lapte, de carne de vită, de ouă, de carne de pasăre şi, cu siguranţă, sunt suficienţi miei pentru masa de Paşte. Anul acesta am făcut o derogare în plus faţă de derogările pe care le dădeam de fiecare dată în perioada sărbătorilor pascale şi am permis autorizarea punctelor temporare de sacrificare la nivelul fermei, în prezenţa unui medic veterinar care să facă controlul ante şi post mortem al carcasei. Fiecare om se poate deplasa la ferma cea mai apropiată, acolo unde fermierul doreşte să facă acest lucru şi să-şi procure mielul de Paşte din cel mai apropiat punct”, a declarat ministrul la Digi24, potrivit Agerpres.

Ministrul a fost întrebat şi despre ce părere are legat de numărul mare de români care sunt prezenţi la cumpărături în această săptămână.

„În pieţe există Administraţia Pieţelor şi sunt nişte proceduri şi măsuri care trebuie impuse la fel ca şi în celelalte zone unde se face comerţ. Oamenii trebuie să intre în pieţe într-o anumită densitate, să poarte mănuşi, măşti, să menţină o distanţă socială legală şi se poate face comerţ civilizat şi în pieţe la fel de sigur ca în orice magazin mic, de colţ de stradă”, a mai spus Adrian Oros.