Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat că niciun angajat din ministerul pe care îl conduce și din unitățile subordonate nu va fi concediat în urma reorganizării, chiar dacă fondul de salarii al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a fost redus cu 5% în acest an.
„Ministerul Agriculturii a făcut reorganizarea, a fost aprobată prin lege, ea va intra în vigoare din 31 decembrie 2025. Practic, la Ministerul Agriculturii, din 166 de ordonatori de credite, au rămas 66 și cred că 78 sau 79 au fost desființați. Cât voi fi ministru al Agriculturii nu voi da afară niciun angajat al ministerului sau din unitățile subordonate din țară”, a afirmat Florin Barbu marți, după dezbaterile din comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament, conform Agerpres.
Referitor la inițiativa președintelui Senatului, Ilie Bolojan, privind restructurarea instituției, ministrul Barbu a explicat: „Fiecare practică management-ul pe care îl știe”.
Guvernul României a alocat un buget redus cu 5% pentru fondul de salarii al MADR. „Vreau să vă spun că Ministerul Agriculturii se încadrează în acest buget, pentru că etapizat, lună de lună, vorbind de toate agențiile, Ministerul Agriculturii are undeva la 13.500 de angajați, lunar se pensionează și, bineînțeles, nu voi mai ocupa acele posturi. În instituțiile care au deficit de personal, voi reloca posturile pentru a crea un echilibru și astfel, aceste instituții să funcționeze la randament maxim”, a adăugat Barbu.
Prin reorganizarea realizată la MADR, s-au economisit peste 50 de milioane de lei, aproximativ 10 milioane de euro. Reducerea bugetului la fondul de salarii cu 5% a adus economii suplimentare de 60 de milioane de lei.
Florin Barbu a subliniat necesitatea păstrării agențiilor APIA și AFIR ca entități distincte, argumentând că acestea gestionează un buget combinat de peste 15,9 miliarde de lei anual din fonduri europene și naționale. „Aceste două agenții gestionează un buget de 15,9 miliarde euro anual. Numai la APIA, plățile directe sunt de aproape 2,6 miliarde euro. Dacă vorbim de AFIR, vorbim de proiecte de 5,9 miliarde fonduri europene și 3 miliarde de euro de la bugetul de stat”, a expus ministrul. Barbu a susținut că aceste instituții trebuie să rămână de sine stătătoare deoarece au roluri diferite, iar fondurile gestionate contribuie substanțial la bugetul de stat.