Reclamă

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat marţi, într-un interviu acordat agenţiei Agerpres, că este prevăzut ca în februarie să se semneze contractul pentru achiziţionarea unui nou sistem de apărare Patriot. Acesta va înlocui sistemul donat de România Ucrainei.

Tîlvăr a menționat că Guvernul SUA a aprobat la sfârşitul anului trecut livrarea a trei noi sisteme Patriot pentru România. În legătură cu echipamentul donat, ministrul a subliniat că ‘valorea acestuia este de aproximativ 300 de milioane de euro’. România va suporta doar costurile de transport și TVA, datorită contribuției financiare a trei state NATO partenere.

„Ne aşteptăm ca semnarea pentru acest sistem să aibă loc în luna februarie”, a spus Angel Tîlvăr, subliniind rapiditatea cu care s-a aprobat proiectul și că semnarea contractului se aliniază planurilor inițiale agreate de Parlament.

În ceea ce privește decizia de a dona sistemul Patriot Ucrainei, ministrul a declarat că a fost „o decizie de țară”.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro