Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi că 35 de avioane chineze au fost detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea noului preşedinte Lai Ching-te la Taipei, notează AFP, citată de Agerpres.

Şapte nave au fost, de asemenea, reperate în perioada de 24 de ore până joi la ora 06.00 (miercuri, 22.00 GMT), potrivit ministerului.

China revendică Taiwanul ca parte a teritoriului său și a declarat că nu va renunța niciodată la folosirea forței pentru a prelua controlul asupra insulei democratice.

În ultimii ani, şi-a intensificat presiunea asupra Taipeiului şi a organizat exerciții militare în jurul insulei în mai, după învestirea lui Lai Ching-te, pe care Beijingul îl consideră un „separatist periculos”.

În timpul manevrelor militare din jurul Taiwanului, Beijingul a mobilizat nave militare și avioane încărcate cu muniţie reală, afirmând că este vorba despre o „pedeapsă severă” împotriva „separatiştilor”.

Potrivit Ministerului Apărării din Taiwan, armata chineză a trimis până la 62 de avioane militare într-o singură zi în jurul Taiwanului.

După aceste manevre, Beijingul a promis că presiunea militară asupra insulei se va menţine „atâta timp cât vor continua provocările legate de independenţa Taiwanului”.

Preşedintele Lai Ching-te a afirmat luni că China nu are „dreptul să-i pedepsească” pe taiwanezi, după ce săptămâna precedentă Beijingul a inclus pedeapsa cu moartea în noile sancţiuni penale vizându-i pe presupuşii secesionişti taiwanezi.